Dalai Lama: Rusia ar trebui să adere la Uniunea Europeană

Într-un interviu recent, liderul spiritual Dalai Lama a vorbit despre viitorul omenirii, ce gândește despre Putin, despre rolul lui Trump și a Rusiei în lume.

Despre Uniunea Europeană

"În ultimul secol, țările europene au purtat războaie sângeroase între ele. Apoi, după cel de-al Doilea Război Mondial, două state care păreau a se duşmăni pentru totdeauna - Franța și Germania - au decis că este mult mai bine să se gândească la interese comune decât la interesele Franței sau Germaniei separat, deoarece aceasta corespunde realităților dominante. Așa că a apărut Uniunea Europeană. Și datorită acestui fapt, de la ultima jumătate a secolului XX până în prezent, țările membre nu s-au luptat una cu alta, nu au vărsat sângele cetățenilor lor" a spus liderul mondial.

Uneori spun că Rusia ar trebui să adere la Uniunea Europeană

"Președintele Putin glumește că după moartea lui Mahatma Gandhi (adevăratul său nume Mohandas Karamchand Gandhi părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente),  nu există cu cine să vorbească. Ce crezi? Există astăzi politicieni care pot schimba lumea în bine, ca Gandhi. În primul rând, vreau să spun că Federația Rusă este o țară mare cu mare putere. Evenimentele recente au arătat că Putin, în calitate de lider al țării, acordă o atenție deosebită la ceea ce se întâmplă în diferite părți ale lumii, iar acest lucru este bun".  

Despre "colegul" lui Putin, președintele Trump

Face un gest din mână, mărturisind lipsa de speranță...şi spune: "Ca și Putin, el conduce o țară uriașă, poartă o mare povară de responsabilitate. Liderul unei astfel de țări ar trebui să vadă imaginea de ansamblu. Și gândiți-vă ce va fi util pentru țară pe termen lung. Acest lucru este foarte important. El nu ar trebui să se gândească doar la obținerea de rezultate pe termen scurt. Desigur, nu am dreptul să critic activitățile președintelui Trump. Dar gândiți-vă: a vândut miliarde de arme în Arabia Saudită. În opinia mea, acest lucru este greșit. De asemenea, s-a retras din Acordul privind Clima de la Paris. Acest lucru este foarte regretabil", a comentat Dalai Lama.

Astăzi, lumea se află într-o situație critică

"Putin trebuie să se gândească foarte atent la acțiunile sale, să ia în considerare imaginea de ansamblu și să se gândească la ceea ce va fi benefic pe termen lung. Mai mult, Federația Rusă are un alt avantaj: din punct de vedere geografic, servește ca o punte între Est și Vest", a concluzionat șeful spiritual al budismului tibetan și liderul guvernului tibetan aflat în exil în Dharamshāla.