DALAI LAMA, PROPUNERE HALUCINANTĂ făcută Rusiei şi NATO:„Mi-e teamă acum că nu o să-mi mai fie permis accesul în America”

Dalai Lama a declarat pentru ziarul rus Kommersant că marea sa dorinţă este ca sediul NATO să se mute la Moscova, deoarece acest lucru ar facilita apropierea dintre Rusia și Statele Unite ale Americii. Reamintim că într-un interviu Într-un interviu din 2014 oferit unui ziar german, Dalai Lama l-a criticat pe Vladimir Putin, descriindu-l drept un egocentric incurabil: „Atitudinea lui este: eu, eu, eu! Asta este rădăcina problemei”.

„Am mai formulat și altă dată această idee, care poate părea un vis nefundamentat, dar dacă NATO ar fi să-și mute sediul la Moscova, poate că multe dintre preconcepțiile rușilor s-ar putea schimba”, a declarat liderul spiritual tibetan.

Afirmațiile lui Dalai Lama vin în contextul mega-exercițiului militar Zapad-2017 pe care Rusia îl va desfășura între 14 și 20 septembrie în proximitatea graniței baltice a Alianței Nord-Atlantice, eveniment care a trezit îngrijorări la Washington privind un posibil plan ascuns al Kremlinului, potrivit digi.ro. 

Dalai Lama este conștient că această sugestie ar putea să nu fi bine primită la Casa Albă: „Mi-e teamă acum că, după ce am făcut această sugestie, nu o să-mi mai fie permis accesul în America!”.

Liderul spiritual, figură controversată în Rusia

Liderul spiritual este o figură controversată în Rusia, în special printre politicienii din cercul interior al președintelui Vladimir Putin. Ultima oară când Dalai Lama a vizitat Rusia a fost în 2004 și, de atunci, autoritățile ruse i-au interzis în mod repetat să mai intre pe teritoriul țării.

Dalai Lama, critici dure la adresa lui Putin

Într-un interviu din 2014 oferit unui ziar german, Dalai Lama l-a criticat pe Vladimir Putin, descriindu-l drept un egocentric incurabil: „Atitudinea lui este: eu, eu, eu! Asta este rădăcina problemei”.