La 85 de ani, liderul tibetan a vorbit despre îngrijorările pe care le are.
Dalai Lama, liderul budiștilor, a împlinit, luni, 85 de ani, și a marcat evenimentul cu un eveniment unic. El a lansat un album muzical ce cuprinde învățături și mantre. Creația a fost intitulată „Inner World (Lumea interioară) și prima piesă este „One Of My Favourite Prayers” (Una dintre rugăciunile mele preferate).
Muziciana Junelle Kunin, din Noua Zeelandă, a fost cea care i-a propus în anul 2015 lui Dalai Lama ca liderul tibetan să scoată un album. Ideea elevei budistului a fost îmbrățișată. „Am crezut că trebuie să încerc să-l conving. În momentul înregistrării, Doamne, tremuram ca o frunză înainte de-a intra acolo”, a spus Junelle Kunin.
Înregistrările au fost produse la reședința lui Dalai Lama din Dharamsala (India). Artista a lucrat alături de soțul ei și alți muzicieni pentru a produce muzica. „Pentru mine a fost o onoare incredibilă. Dar a fost și intimidant, ținând cont de încrederea care mi-a fost acordată”, a mai spus Kunin. Într-o înregistrare video, făcută cu scopul de-a promova albumul, tibetanul a explicat ce l-a determinat să ia parte la această acțiune: „Însuși scopul vieții mele este acel de-a servi cât de mult pot.”
Marți, Dalai Lama a ținut să le mulțumească tuturor adepților săi și tuturor persoanelor din întreaga lume, care s-au gândit la el în ziua aniversară. „Sunt mișcat de afecțiunea voastră. Mă simt foarte bine din punct de vedere al sănătății și aștept să trăiesc cât mai mult pentru a continua să fiu în serviciul umanității”, a transmis liderul spiritual.
El a vorbit și despre două dintre marile probleme ale umanității. „Schimbările climatice și actuala pandemie care ne amenință pe toți sunt provocări care ne arată că trebuie să fim uniți și să colaborăm. Făcând astfel un efort concentrat pentru a ne atinge obiectivul nostru comun: o lume mai pașnică și mai responsabilă”, a spus Dalai Lama, conform foxnews.com.
Tibetanii sunt îngrijorați de atitudinea autoritată a Chinei asupra acestei regiuni. În 2011, oficialii de la Beijing au anunțat că ei vor alege următorul lider spiritual al budiștilor. În caz contrar, ei nu vor recunoaște alt Dalai Lama.