Dacia a primit un ajutorul de stat în valoare de 17 milioane. Potrivit unor surse, acești bani vor fi folosiți pentru crearea unui nou model, care va ieși din tiparele standard ale companiei. Cum arată proiectul celui mai mare SUV din istoria Dacia, ce va fi lansat în 2025.
Dacia a proiectat un nou model de SUV, cel mai mare din istoria companiei. Pentru acest proiect se va face o investiție totală de 296,08 milioane de lei, din care ajutorul de stat se ridică la 82,92 milioane lei (16,84 milioane de euro). La fabrica de la Mioveni vor fi create 23 de locuri de muncă, în urma investițiilor pentru noul model.
Reprezentanții companiei au declarat, după ce a fost făcut public ajutorul de stat, că vor oferi informații cu privire la noul concept pe parcursul următoarelor luni. Informația s-a aflat mai devreme, fiind dezvăluită de doi înalți oficiali din industria auto din România. Potrivit acestora, cele aproximativ 17 milioane de euro vor fi investite într-un nou model, bazat pe conceptul Bigster. Acesta va fi cel mai mare SUV conceput de Dacia până în prezent. El va fi produs la Mioveni, iar lansarea pe piață este programată pentru anul 2025. Ulterior, modelul va fi dezvoltat pe platforma CMF-B a Renault Group.
„În acest moment, Dacia poate accesa ajutoare de stat pentru două proiecte: creșterea capacității de producție, respectiv fabricația noului vehicul bazat pe conceptul Bigster”, a precizat, pentru adevarul.ro, un important oficial din industria auto.
Cum arată și ce dotări va avea noul SUV Dacia
Viitorul SUV de segment C va fi construit pe platforma CMF-B. Noul model Dacia va fi unul robust, spațios și mai puternic comparativ cu modelele lansate anterior. De asemenea, acesta va dispune și de o tehnologie mult mai avansată. Prețul pentru noul SUV Dacia ar putea varia între 24.000 și 30.000 de euro.
„Dacia a intrat într-o nouă fază a evoluției sale și se pregătește să abordeze segmentul C, mizând pe aceleași atuuri care au contribuit la succesul actual al mărcii: preocuparea de a răspunde așteptărilor clienților, oferindu-le ceea ce este esențial, la cel mai bun raport prestații/preț”, a explicat Mihai Bordeanu, Director General Automobile Dacia.
Deși s-a zvonit că Dacia vrea să plece din România, compania are planuri mari pentru viitor. Reprezentanții susțin că își doresc să crească prestigiul, dar și influența pe piață. Planurile se extind la nivelul vânzărilor de pe întreg continentul, iar anul 2023 a avut un început extrem de bun pentru companie.