Cascadorii râsului. Cam asta este definiția care poate fi dată clasei politice, de la stânga la dreapta și de sus în jos.Ultima secvență produsă joi, așa, mai pe după-masă, a devoalat românilor existența nebănuitului cuplu George Simion - Cristian Diaconescu.

Ultrașul de galerie la braț cu diplomatul poliglot. Aplauze!

Dacă până și cele două personaje care păreau incompatibile până ieri și-au făcut public amorul politic, să nu mai vexeze pe nimeni exprimarea fostului președinte al SUA, Ronald Reagan: „Se presupune că politica este cea de a doua profesie veche a lumii. Am ajuns să-mi dau seama că ea se aseamănă foarte mult cu cea mai veche profesie a lumii”. Respectiv, prostituția.

Dă-mi să-ți dau. La asta s-a rezumat trocul politic dintre cei doi șefi de partid, unul de la PMP și altul de la AUR.

Cristian Diaconescu a vrut să-și asigure o candidatură mai consistentă la prezidențialele din 2024, așa cum ar putea fi cea din partea unei combinații a două partide, PMP și AUR.

Dar a vizat și o garantare a longevității sale politice. Și are motive s-o facă. Sâmbătă, 19 februarie, PMP are Congres unde se va dezbate schimbarea din funcția de președinte al partidului a lui Cristian Diaconescu.

George Simion aleargă după o lovitură-șoc  de imagine, alianța politică AUR-PMP, care să-i permită puciul prin care vrea să se instaleze șef unic al partidului pe care acum îl conduce alături de colegul său, Claudiu Târziu.

Fostul ultraș a convocat  Congresul AUR pentru 28 martie. Peste o lună!

În plus, Simion, rămas fără candidatul AUR la prezidențialele din 2024, Călin Georgescu, din cauza opiniilor constestabile ale acestuia, s-a orientat spre diplomatul de carieră Cristian Diaconescu, șeful PMP.

Astfel, Simion viza să împuște trei iepuri. Îi iese puciul din partid și devine președinte unic al AUR prin lovitura de imagine, alianța cu PMP.

Se alege cu un candidat la prezidențiale de alt calibru.

Curăță imaginea încă sulfuroasă a AUR prin alianța și apoi fuziunea cu PMP, partid decent cu lideri decenți și, mai ales, cu mulți aleși locali și organizații de partid în toată țara.

Iată de ce a prins atât de repede aripi amorul politic dintre cei doi președinți de partid.

PMP s-a definit încă de la înființare, în luna mai 2013, ca partid conservator, dreapta clasică, pro-NATO și pro-UE. Practic, PMP a preluat zestrea doctrinară și de viziune economică a fostului PDL, partid din care s-a desprins în 2013 la sugestia lui Traian Băsescu, în acel moment, președinte al României.

Prin comparație, PNL este poziționat la stânga PMP, mai ales în ceea ce privește viziunea asupra economiei și a valorilor politice și culturale.

Guvernările conduse de liberali din octombrie 2019 până azi au dezamăgit serios iar disoluția în care pare că a intrat PNL din cauza indolenței față de propria sa existență, provoacă dispreț.

PNL a mai reușit o performanță.  Să se branduiască drept creatorul canceroasei crize a facturilor la energie, deși vina o poartă toate guvernele din 2013 până în prezent.

Aroganța și nepăsarea liberalilor față de nenorocirile provocate de facturile la energie și lipsa ostentativă de soluții țintuiesc PNL într-o memorie colectivă care nu-i va uita ani de zile de-acum încolo.

AUR s-a profilat din 2020, când a devenit vizibil prin intrarea în Parlament, ca partid naționalist. Un fel de pui al fostului PRM al lui C.V.Tudor dar cu un electorat majoritar tânăr, anti-sistem.

De anul trecut însă liderii AUR au schimbat macazul: se declară și ei ca fiind tot conservatori. Ca PMP.

Bătaie mare și oportunistă pe spațiul electoral conservator. De ce? Potrivit unui sondaj INSCOP din octombrie 2021, peste 60% dintre români declară că susțin valorile conservatoare. Firește, fiecare cu accepția sa asupra a ceea ce înseamnă conservatorism.

PNL a pierdut trenul doctrinar. Deși liderii liberali se declară încă din ianuarie 1990 ca fiind un partid de centru-dreapta, politicile lor i-au contrazis. Una-i vorba, alta-i fapta.

De-a lungul a 32 de ani postdecembriști,  liberalii s-au manifestat mai mult ca susținători ai “aristocrației” bugetare de unde și-au cules majoritar voturile. Se declară iubitori ai capitalului privat dar sunt captivați de sistemul de stat pe care îl cultivă asiduu.

Există în PNL și viziuni conservatoare. Ele provin majoritar de la fostul PDL care a fuzionat cu PNL în anul 2014.

Dar și linii progresiste, expresii ale stângii noi, globaliste, reprezentată în România de USR-PLUS. Și linii libertariene, ca viziune economică.

O omletă politico-doctrinară cu care PNL hrănește și public de dreapta și public de stânga.

Face figurație pe tronsonul de dreapta și falanga Orban care a plecat din PNL, constituită în partidul Forța Dreptei. Existența ei până la alegerile din 2024 ei este incertă. Toate fragmentele politice desprinse din marile partide au sfârșit rapid: ori s-au întors la matcă, ori s-au pulverizat.

Acestea sunt partidele din România care se declară a fi de dreapta. Este  tragi-comic.

USR-PLUS nu este pe listă pentru că nu este un partid de dreapta. Deși liderii săi insistă că ei reprezintă un...centru-dreapta modern. Ceva ce nu există în dicționarul politic!  Impostura  mare din domeniul politic nu mai reprezintă  nici o surpriză.

USR-PLUS este un compus politic de stânga. Noua stângă progresistă, atât din punct de vedere ideologic cât și ca viziune economică.

Că scopul declarat al USR-PLUS este să înlăture de pe scena politică PNL, liderii progresiști declarând că ei sunt “adevărații liberali” este fix treaba lor! A PNL și a USR-PLUS.

Bună definiția lui Ronald Reagan: “Politica seamănă foarte mult cu cea mai veche profesie a lumii”.

Dar...întrebarea cetățeanului turmentat al lui Caragiale, ”Eu cu cine votez, monșer?” rămâne la fel de valabilă ca în 1884.

Mai are cu cine vota alegătorul de dreapta, cel care nu va vota niciodată stânga?

Sau alegătorul de dreapta va sta acasă la alegeri și va prefera să se uite la celebra piesă a lui Caragiale, “O scrisoare pierdută”?