În cartea „Monarchs I have met”, apărută la Londra în 1887, W. Beatty-Kingston vorbește despre Cuza-Vodă pe care l-a întâlnit la București în 1865.
„Foarte remarcabil, înzestrat de natură cu excelente calități, o înfățișare poruncitoare și o deosebită plasticitate de temperament”, el i-a părut englezului că posedă și un puternic simț al umorului, fiind unul dintre cinicii cei mai buni la inimă și mai plăcuți în societate pe care i-a cunoscut.
Însă adaugă că era „fără credință, nescrupulos și de o stricăciune învederată”.
„Oameni de bine” i-au spus că viitorul Domn a plecat la 17 ani de acasă, cu vărul său Alexandru Docan și un tutore, la Paris, de unde a fost rechemat pentru rele purtări.
Citește și Trista soartă a osemintelor lui Cuza-Vodă și Elenei Doamna
Intrând la dorobanți, aceleași purtări l-au făcut să plece. Unchiul său l-ar fi pus judecător la Galați. La 1848 scapă la Galați din convoiul revoluționarilor exilați, mulțumită popularității care o avea acolo tovarășul său de politică și nenorocire Alexandru Moruzi.
Consulul englez Cunningham i-a strecurat pe un vas cu grâne cu destinația Marsilia.
„Un exemplu bătător la ochi de purtare stricată”
După amnistia dată de noul Domn Grigore Ghica, se întoarce în Moldova, dar tot ca „un exemplu bătător la ochi, de neocupație și de purtare stricată”. Vogoride, tot în viveur ca dânsul, îl face colonel și prefect de Galați.
Recomandările noastre
