Sicriul părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost depus în biserica mănăstirii "Radu Vodă" din București, biserică în care a slujit înainte de a fi arestat și expulzat de comuniști din țara sa.

Unul dintre luptătorii cei mai cunoscuți împotriva regimului comunist, exilat în America după 21 de ani de detenție politică, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a încetat din viață la 21 noiembrie 2006, în ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică.

După slujba înmormântării, sicriul a fost dus la mănăstirea "Petru Vodă", pe 2 decembrie, în apropierea comunei Poiana Teiului din județul Neamț, unde părintele și-a dorit sa se odihnească.

Înainte să-și dea obșteșcul sfârșit, părintele Calciu adresase o scrisoare credincioșilor din România, în care spunea:

"Poate că Dumnezeu a vrut să înțeleg că ceea ce am făcut eu, cu ajutorul Lui, a fost bine, și dau slavă Domnului că mi-a spulberat îndoielile pe care le aveam în privința afirmațiilor din predicile mele și a tonului lor. Aveam îndoieli în privința metodei pe care am folosit-o și știu acum că nu am ales-o pe cea mai bună, dar Dumnezeu a deschis inimile oamenilor ca să fie mai îndurători cu mine. (…)

Vreau să vă mărturisesc dragostea pe care o am pentru voi toți și vă cer iertare pentru orice greșeală am făcut, că cine poate spune că este fără greșeală?! (…) Sunt unii dintre dumneavoastră care cred despre ei că sunt mai buni și judecă, iar acest lucru nu este îngăduit. Umilința și smerenia sunt cheia tuturor virtuților. Ce-ți pasă ție – spune Sfântul Apostol Pavel – dacă sluga aproapelui tău stă sau cade, daca stă, pentru el stă, iar de cumva cade, pentru el cade. Cine privește cu ochi duhovnicesc înlăuntrul lui nu va zice niciodată: "eu sunt drept"; aceasta afirmație o face vameșul; ci, cuprins de jalea păcatelor pe care le descoperă întru el va spune împreună cu Sfântul Simeon Metefrastul: "eu sunt cel mai mare păcătos".

Nimeni în lumea asta nu este fără de păcat. Unul singur este, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care n-a avut nici păcat, nici măcar prăvălirea spre păcat".


Gheorghe Calciu-Dumitreasa s-a născut pe 23 noiembrie 1925, în Mahmudia din judeţul Tulcea, într-o familie cu 11 copii. În 1945 a absolvit Liceul „Principele Carol” din Tulcea şi apoi s-a înscris la Facultatea de Medicină din Bucureşti.

A intrat pentru prima dată în atenţia regimului comunist în 1948, pe când era student în anul II la medicină. Timp de 15 ani a trecut prin închisorile comuniste de la de la Jilava, Aiud şi cutremurătoarea reeducare de la Piteşti. Nu există cuvinte care să poată descrie suferinţele îndurate în răstimpul de 16 ani cât a fost încarcerat. După cum el însuşi spunea:

"Citesc acum la cărţile despre Piteşti […] şi orice s-ar scrie despre aceste lucruri este fad pentru noi, cei care am trecut pe acolo […] încerc să explic ceea ce nu se poate explica, ceea ce nici nu trebuie explicat"

A fost eliberat în urma amnistiei generale din 1964. Ieşind din închisoare, a pornit spre împlinirea promisiunii făcute lui Dumnezeu în anii de detenţie: „Doamne, dacă mă scoţi teafăr de aici, o să-ţi slujesc Ţie!”. A absolvit mai întâi cursurile Facultăţii de Filologie ale Universităţii din Bucureşti. A urmat apoi, cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În această perioadă preda limba franceză și Noul Testament la Seminarul Teologic din București, fiind unul dintre profesorii preferaţi ai elevilor. Şi aici însă s-a lovit de nedreptăţile regimului totalitar, fiind împiedicat să-şi susţină teza de doctorat, ale cărei cursuri le absolvise.

Evenimentele se precipită însă în 1977 când este demolată Biserica Enei din Bucureşti, cu planul de a se construi în locul ei un restaurant. La un an după devastatorul cutremur de pământ din Bucureşti, Părintele Gheorghe Calciu porneşte la rândul său un cutremur, de data aceasta spiritual, care va zgudui din temelii maşinăria comunistă.

Pe 8 martie 1978, citeşte în Biserica Radu Vodă "Întâiul cuvânt pentru tineri", primul dintr-o serie de şapte predici care vor strânge laolaltă tineri din toate mediile universitare. Seminarişti, studenţi universitari şi politehnişti vor face neîncăpătoaree biserica seminarului bucureştean.

Autorităţile trec la represalii, încuind biserica şi pe seminarişti în dormitoare. Cu toate acestea Părintele continuă să predice de pe treptele bisericii în mijlocul mulţimii de oameni strâși pentru el acolo.

După al şaptelea cuvânt, Părintele este supus unei întregi campanii de intimidare care culminează cu arestarea sa în anul 1979. Până şi biserica este forţată să se dezică de sfinţia sa, caterisinduâ-l. Detenţia sa va declanşa un val de proteste în cadrul comunităţii române din exil. Personalităţi marcante ale vremii ca Margaret Thatcher, Ronals Reagan vor interveni în favoarea sa. Urmarea a acestor presiuni internaţionale, Părintele Calciu este eliberat după alţi cinci ani de detenţie, dar este silit să părăsească ţara.

Se stabileşte la Washington DC împreună cu preoteasa Adriana şi fiul său Andrei. De pe continentul american continuă să susţină eforturile românilor din exil de a influenţa situaţia României. Un exemplu în acest sens este festivalul ROMFEST, al cărui iniţiator şi preşedinte a fost. Părintele Calciu devine o voce cunoscută la radio Vocea Americii şi Europa Liberă, alimentând prin cuvintele sale speranţele de libertate ale celor de-acasă.

După 1990 Părintele Calciu a revenit de mai multe ori în România. Deşi primele contacte cu România post-decembristă îi lasă un gust amar, după cum singur mărturiseşte, continuă să se întoarcă pe meleagurile strămoşeşti. În ultimii ani face chiar adevărate tururi de forţă, predicând în toate colţurile ţării atrăgând ca din totdeauna tinerii, atât de aproape de inima sa.