Cutremurul din Nepal. Expert seismolog: Kathmandu este posibil să se fi deplasat cu câțiva metri

Ciocnirea celor două plăci tectonice care a produs cutremurul violent din Nepal este posibil să fi deplasat orașul Kathmandu cu câțiva metri, susține James Jackson, de la Universitatea din Cambridge, pe baza analizei undelor seismice înregistrate după cutremur, informează AFP.

Zona capitalei nepaleze s-a ridicat cu circa 50 de centimetri, în timp ce în nord, o altă zonă a coborât cu 50 de centimetri, a spus seismologul, estimând că vârful Everest (8.848 de metri) nu și-a schimbat înălțimea.

"A fost prea departe de centrul seismului, așa că nu avea cum să fie afectat", a explicat el. 

"Seismul nu a fost o surpriză fiindcă ne aflăm într-o zonă de coliziune" între placa tectonică indiană și cea eurasiatică, a declarat, pentru AFP, Yann Klinger, director de cercetări la CNRS (Centrul național pentru cercetări științifice) din Franța, specialist în domeniul mișcărilor tectonice.

"Placa indiană avansează spre nord cu 4 centimetri pe an", adaugă el. Dintre aceștia, doi se înregistrează la nivelul Munților Himalaya.

Klinger și cercetători din alte țări studiază seismele produse de-a lungul timpului în zona Munților Himalaya și încearcă să verifice dacă există un "ciclu seismic" cu ajutorul căruia să se poată prevedea o viitoare mișcare tectonică.

"Am apreciat că un astfel de seism se poate produce o dată la 700 de ani. Zona zguduită la sfârșitul săptămânii trecute a fost afectată de un seism puternic în 1344. Am văzut că secțiunea care s-a rupt atinsese un nivel de încărcare probabil apropiat de pragul de rupere", a mai spus Klinger.