Cutremurele din Nepal afectează templele din regiunea Tibet

Cutremurele devastatoare produse în Nepal în 25 aprilie şi 12 mai au afectat 242 de temple din regiunea Tibet, din sud-vestul Chinei, informează marţi EFE, citând agenţia Xinhua.

Potrivit Agerpres, seismele au provocat în această zonă 25 de morţi şi aproximativ 800 de răniţi. Guvernanţii  au fost obligaţi să mute temporar din templele distruse 2.566 de călugări budişti, potrivit datelor furnizate de Biroul pentru probleme religioase din Tibet.

Toate templele distruse parţial sau total de mişcarea telurică se află în districtul Xigaze, în sud-vestul regiunii Tibet, în apropiere de versantul nordic al vârfului Everest.

În total, 300.000 de locuitori din Tibet au fost afectaţi de cutremurele care în Nepal. Bilanţul este unul tragic: aproximativ 8.600 de morţi şi 16.808 răniţi. Autorităţile chineze au menţionat că în jur de 52.000 de persoane din regiunea Tibet şi-au părăsit locuinţele după aceste recente catastrofe naturale.