Un an de la cutremurele devastatoare din Turcia. Erdogan și-a încălcat promisiunea

Un an de la cutremurele devastatoare din Turcia. Erdogan și-a încălcat promisiuneaUn an de la cutremurele devastatoare din Turcia. Sursa Foto- Dreamstime

Sud-estul Turciei a fost zguduit de aproape 60.000 de cutremure din 6 februarie 2023. Președintele Erdoğan a ratat obiectivul de a reconstrui 300.000 de locuințe într-un an.

Cutremurele încă lovesc Turcia. Din 6 februarie 2023, aproape 60.000 de cutremure au zguduit sud-estul Turciei și Siria, ucigând 62.013 și rănind 121.704 persoane.

Activitatea faliei seismice este monitorizată îndeaproape în Turcia și în regiunea înconjurătoare.

Cutremur Turcia

Un an de la cutremurele devastatoare de peste 7 grade din Turcia. Sursa Foto - Dreamstime

Un an de la cutremurele devastatoare din Turcia

Un cutremur de magnitudine 7,7 a lovit sud-estul Turciei pe 6 februarie anul trecut, urmat de un alt cutremur de magnitudine 7,6 în aceeași zi.

Epicentrul cutremurului din februarie, provincia Kahramanmaraș, a înregistrat o medie de 56 de cutremure pe zi de atunci.

Orașul a avut parte de 399 de seisme pe săptămână și 1.730 pe lună în februarie 2023.

Erdogan și-a ratat obiectivul

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, reales în funcție în 2023, a reînnoit promisiunile de a reconstrui regiunea într-un mesaj pe X.

Imediat după cutremur, Erdoğan și-a stabilit un obiectiv ambițios de a construi aproximativ 300.000 de locuințe rezidențiale într-un an, potrivit Yahoo.

Guvernul său, însă, a ratat acest obiectiv. Erdoğan a declarat în weekend că 200.000 de locuințe rezidențiale pot fi gata până la sfârșitul anului 2024.

Recep Tayyip Erdogan

Sursa: Facebook/ Recep Tayyip Erdoğan

Cutremurele au replici în lanț

Cutremurul din februarie a fost cel mai mare de la cel din Erzincan, desfășurat în 1939 și fiind al doilea după cutremurul din 1668, din Anatolia de Nord. A fost și unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate în istoria Levantului, fiind urmat de 30,000 de replici în lunile următoare, resimțindu-se până în Egipt.

Cutremurele în lanț au fost rezultatul alunecării unor falii de-a lungul segmentelor din Anatolia de Est și a faliilor Surgu-Cardak.  Cutremurul din februarie 2023 este considerat cel mai mortal de la cel din anul 526, din vremea Imperiului Bizantin, și cel mai distructiv de la cutremurul din Haiti unde s-au înregistrat până în 300,000 morți.

S-au înregistrat pagube pe 350. 000 km pătrați, de dimensiunea Germaniei, în valoare de 148 miliarde de dolari,  și 14 milioane de oameni, 16% din populația Turciei, au fost afectați de dezastru. A fost multe drumuri avariate, iar furtunile de iarnă au întrerupt comunicațiile.  141,000 de persoane din 94 de țări s-au alăturat eforturilor de salvare. În ciuda gradului de distrugere și acuzațiilor de corupție și incompetență din partea opoziției și opiniei publice liberale la nivel internațional, Recep Erdogan a fost reales ca președinte al Turciei în mai 2023.