CUTREMURE succesive de INTENSITATE mare. Specialiștii sunt în ALERTĂ

Două cutremure cu magnitudinea 5,9 şi 6 s-au produs marţi dimineaţa, la scurt interval, în largul insulei Sumba, în sudul arhipelagului indonezian, a anunţat institutul geologic american USGS.

Primul cutremur a fost înregistrat la 23,59 GMT iar epicentrul său a fost localizat la o adâncime de 10 km şi la aproximativ 40 km de Sumba, unde trăiesc 750.000 de oameni.

Un al doilea seism, cu magnitudinea 6, a lovit 15 minute mai târziu în aceeaşi zonă, la o adâncime de 30 km.

Sumba este situată la o distanţă de 1.600 de km de insula indoneziană Sulawesi, unde un seism, urmat de tsunami, s-a soldat vineri cu moartea a cel puţin 844 de oameni iar 59.000 au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, transmite Agerpres.

ONU a estimat că în Sulawesi un număr de 191.000 de persoane au nevoie de ajutor umanitar de urgenţă.