„Cutremur politic”: Rebeliune în ograda lui Merkel

Landul Turingia, care a făcut parte din fosta RDG, este scena unei acțiuni din sânul CDU care subminează direct autoritatea cancelarei Merkel.

Partidul cancelarului german Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), a cerut miercuri organizarea de alegeri regionale anticipate în landul Turingia, unde pentru prima dată în istoria postbelică a Germaniei un nou ministru-preşedinte de land a fost desemnat cu voturile aleşilor dreptei naționaliste, AfD, alături de care au votat deputații CDU şi cei ai partidului liberal FDP, al cărui membru este noul ministru-preşedinte, Thomas Kemmerich.

Lidera CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, a declarat că filiala acestei formaţiuni din landul Turingia „a acţionat explicit împotriva recomandărilor şi cererilor partidului”.

„În opinia mea este necesar să discutăm dacă noi alegeri sunt cea mai elegantă cale de a ieşi din această situaţie”, a adăugat ea.

„FDP s-a jucat cu focul şi a aruncat în aer Turingia şi întreaga noastră ţară pe plan politic”, a spus la rândul său secretarul general al CDU, Paul Ziemiak, el amintind că principiul partidului condus de cancelarul Angela Merkel este excluderea oricărei alianţe cu Alternativa pentru Germania (AfD) atât la nivel naţional cât şi regional.

Candidatul partidului liberal FDP, Thomas Kemmerich l-a depăşit cu numai un vot pe actualul ministru-preşedinte al landului Turingia, Bodo Ramelow, membru al stângii radicale Die Linke şi susţinut de Partidul Social-Democrat (SPD) şi de Verzi.

Bodo Ramelow a crezut că urma să fie reales la conducerea unui guvern regional minoritar de stânga, el mizând pe ideea că, aşa cum au procedat mereu, liberalii şi conservatorii nu vor accepta nicidecum o înţelegere cu Dreapta.

Dar de data aceasta partidele tradiţionale au votat alături de naționaliști, provocând ceea ce presa germană a descris drept un „cutremur politic” mai ales că această alianţă de facto s-a format într-o regiune unde AfD este condusă de aripa sa cea mai radicală.

Votul surpriză din Turingia este însă şi efectul rezultatelor recentelor alegeri regionale din acest land, încheiate fără un învingător clar, dar care au marcat o ascensiune puternică a AfD.