Cea  mai recentă acțiune de natură hibridă s-a derulat în Arabia Saudită, acolo unde câmpurile petroliere, stațiile de pompare și rezervoarele de stocare ale companiei saudite Aramco au fost ținte ale unui atac cu drone care a dus la lovirea facilităților, incendiu masiv și blocarea furnizărilor de petrol reprezentând jumătate din exportul Arabiei Saudite, 5,2 mln barili de petrol pe zi, și circa 5% din producția globală de petrol.

Rezultatul direct al operațiunii, în care e implicat Iranul, sunt: postura de atac îmbrățișată de către SUA și Israel, gata să atace ținte iraniene din întreaga regiune; creșterea prețului barilului de petrol dar mai ales încercarea forțată a Iranului de a reveni pe piața petrolieră, obținând ridicarea embargoului și sancțiunilor din cauza penuriei anunțate de petrol.

Faptele sunt greu de stabilit, având în vedere că producția saudită de petrol este sub imperiul secretului și este protejată de serviciile de informații saudite și occidentale. La stabilirea parțială a evenimentelor concură imaginile de pe sateliții civili, analiza experților independenți pe imagini, declarațiile oficialilor americani și câteva date care au străbătut de la oficialii saudiți. Atacurile au avut loc la facilitățile din Abqaiq și Khurais și sunt extinse. Arabia Saudită a confirmat doar că nu a înregistrat victime umane și că a reușit să controleze focul, fără a da publicității relevanța, dimensiunea impactului atacului și perioada estimată până când reparațiile la aceste facilități vor putea fi duse la bun sfârșit. Nici imagini din interiorul facilităților sau din proximitatea lor imediată nu au fost date publicității, pentru a nu afecta piețele. Însă răul a fost deja făcut.

 

Arabia Saudită este principiul reglementator al exporturilor de petrol ale OPEC, țara care are posibilitatea să reducă sau să crească substanțial cantitatea de petrol de pe piață, deci să afecteze prețurile. Pe de altă parte, OPEC și Rusia erau deja într-un program de control/diminuare a exporturilor tocmai din cauza prețului redus al petrolului brut care, în cazul Rusiei, afectează și prețurile la contractele de furnizare și la gaze naturale. Saudiții dețin rezerve importante și petrol extras și plasat în depozite uriașe, de aceea impactul real al atacului pe piața petrolieră e greu de identificat.

 

Pe termen scurt, e cel mai probabil să nu se resimtă o scădere a cantităților exportate. De altfel și SUA a anunțat autorizarea de către Președintele Donald Trump a recursului la rezervele naționale. Însă tot președintele SUA a confirmat că există în continuare suficient petrol pe piață, deci nu e cazul intrării în panică. Atacul intervine în momentul în care toți analiștii piețelor au confirmat plasarea SUA pe prima poziție a producătorilor de petrol din lume, depășind Arabia Saudită(cu precădere pe baza petrolului de șist).

 

Prețurile au sărit la burse după anunțul atacului care afectează 5% din producția globală. Petrolul Brent a sărit cu 10% (după un vârf de 15% imediat după atac) la 66,28 dolari barilul, după care s-a calmat, în timp ce West Texas Intermediate a crescut cu 8,9%, la 59.75 dolari pe piețele asiatice. Operațiunea agresivă la adresa Arabiei Saudite profită Iranului și Rusiei: Iranul așteaptă o reintrare forțată pe piața petrolieră – pe baza unei invitații care să rupă embargoul și sancțiunile tocmai din cauza penuriei de petrol și a prețului – în timp ce Rusia vrea să profite din eventuala creștere a prețului, știute fiind problemele financiare și bugetare determinate de sancțiunile împotriva sa și de prețul redus al petrolului.

 

Atacul la cele două facilități petroliere este fără precedent – după vasele atacate cu drone nautice și mine în largul coastelor Emiratelor Arabe Unite și a Golfului Oman, în această vară. E pentru prima oară când infrastructura de producție este atacată și când impactul e atât de mare asupra producției globale. Dar acest lucru nu explică direct și nu probează rolul Iranului, deși e clar că Teheranul e principalul beneficiar. Mai mult, atacul a fost revendicat, ca și data trecută, de rebelii Houthi din Yemen, o sectă șiită susținută și alimentată cu armament de către Iran, inclusiv cu drone de producție iraniană – în fapt, la origine, de design și cu soluții nord-coreene.

 

Totuși sunt un număr de date tehnice și elemente de analiză care arată cu degetul spre Iran. Mai întâi e vorba despre sursa de furnizare a armelor, care este Iranul, cu încălcarea embargoului, deci cu responsabilitate directă în atac. Apoi revendicarea atacului de către rebelii Houthi, chiar dacă ei ar fi generat efectiv atacul și ar fi dat ordinul sau chiar ar fi tras, nu explică capabilitățile tehnice implicate. Într-adevăr, tehnologia disponibilă rebelilor produce drone cu rază scurtă, de circa 300 de km, deși experții ONU au vorbit despre identificarea, în ianuarie 2019, a desfășurării unor drone cu rază medie, care pot atinge ținte în Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, principalii susținători ai coaliției arabe care luptă în Yemen de partea Guvernului împotriva rebelilor Houthi. Chiar și așa, UAV-X poate ținti la 1200-1500 km maximum, în funcție de direcția vântului, or Abqaiq se află la 1300 km de zona controlată de hutiți în Yemen, deci dincolo de limita unui atac planificat și credibil chiar și cu asemenea ccapabilități.

 

Apoi au fost înregistrate 19 puncte distincte de impact, toate cu lovituri venind din zona de Nord-Vest a facilității. Aici ar fi vorba mai degrabă de sursa din sudul Irakului – zonă șiită unde funcționează forțele Al Quds ale Gardienilor Revoluției Islamice – sau chiar de pe teritoriul iranian. Apoi pretenția hutiților(membrii milițiilor Al Houthi) că au realizat atacul cu 10 drone e, de asemenea, contrazisă de numărul punctelor de impact identificate de satelitul civil utilizat de presă, respectiv 19. În plus, sigur o parte din drone nu și-au atins ținta.

 

De altfel, rebelii Houthi au atacat de mai multe ori cu rachete cu rază scurtă și cu drone Arabia Saudită. Aceasta a investit, însă, între-un sistem de radare și de interceptoare avansate care a făcut ca aceste lovituri să fie marginal scăpate, majoritatea fiind interceptate. Vorbim, firește, despre cele care nu s-au autodistrus sau s-au prăbușit singure până să atingă ținta. Performanțele dronelor hutite arată, de fapt, că sursa nu e deloc grupul de rebeli din sud, ci asta e doar o acoperire a adevăratului autor.

 

În plus, pentru a conduce un asemenea atac, e nevoie de o cunoaștere aprofundată pe teren, de intelligence amănunțit și de calitate la facilitățile petroliere vizate, de verificarea țintelor și de siguranța loviturilor. Este vorba despre o întreprindere care, alături de complexitatea, dimensiunea și modul de realizare a atacului, reclama un actor statal și investiții substanțiale într-o asemenea operațiune, ca și existența unei mize mult mai mari decât pacea în Yemen în condițiile hutiților, pentru a justifica riscurile și investițiile.

 

Peste toate, responsabilitatea Iranului a fost confirmată presei americane de autorități, în format anonim, surse care citează date din satelit și rezultate ale informațiilor serviciilor de intelligence americane, care sunt clare dincolo de orice dubiu privind implicarea și autoratul Iranian al atacurilor, chiar dacă, formal, apăsarea pe trăgaci și lansarea s-a produs printr-un terț, și de pe teritoriul unui alt stat. Elementele de detaliu nu au fost furnizate, dar reacțiile oficialilor americani sunt dincolo de orice dubiu.