Cutremur la TAROM. Urmează restructurări masive. Cu cât vor fi despăgubiți angajații
- Andrei Calin
- 28 august 2020, 09:09
Problemele financiare acutizate de pandemie impun măsuri radicale.
Compania TAROM se pregătește să ia măsuri radicale ce vizează disponibilizarea mai multor angajați. Aceștia au un termen de 30 de zile, până la data de 28 septembrie, pentru a decide dacă pleacă benevol de la locul de muncă. În acest caz, ei vor primi despăgubiri echivalente cu 4-7 salarii.
În prezent, TAROM are 1.800 de persoane angajate, iar până la finalul anului trebuie să ajungă la 1.233 de salariați, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli, care a fost publicat în Monitorul Oficial în iunie. Asta presupune că, după aceste plecări voluntare, ar putea urma un val de concedieri colective.
Sunt mari probleme la TAROM, la fel ca și la alte companii aeriene, din cauza pandemiei de coronavirus care a redus dramatic numărul zborurilor, multe dintre ele fiind suspendate. Guvernul a adoptat luna aceasta o ordonanță de urgență pentru acordarea unui ajutor în valoare de 317 milioane de lei către transportatorul aerian de stat.
„Compania TAROM S.A (…) a decis să ofere angajaților săi posibilitatea retragerii voluntare din activitate. Planul de încetare a raporturilor de muncă prin acordul părților va intra în vigoare începând cu data de 28.08.2020 și va expira la data de 28.09.2020, la orele 16.00”, se arată într-un document prezentat de G4media.
Iată cum vor fi despăgubiți cei care vor alege să plece benevol din companie:
- 4 salarii brute dacă au o vechime în companie între 3 și 10 ani - 5 salarii brute dacă vechimea lor este între 10 și 20 de ani - 7 salarii brute dacă au o vechime de peste 20 de ani în TAROM
Pe de altă parte, nu-și pot depune cererea de părăsire voluntară a companiei:
- Cei care au contract de muncă pe perioadă determinată - Cei care în 9 luni îndeplinesc condițiile de pensionare pentru limita de vârstă - Cei care au fost angajați în ultimii 3 ani - Cei care sunt în curs de cercetare disciplinară
„Este vorba despre plecări voluntare. Nu putem estima în acest moment câți angajați își vor manifesta interesul”, a spus Mihăiță Ursu, directorul general al TAROM, pentru sursa citată.