Cutremur la clubul Juventus: Întregul Consiliu de Administrație și-a dat demisia, inclusiv președintele Andrea Agnell

Cutremur la clubul Juventus: Întregul Consiliu de Administrație și-a dat demisia, inclusiv președintele Andrea AgnellJuventus a pus ochii pe un campion mondial. Sursa foto: dreamstime.com

Toți membrii Consiliului de Administrație ai echipei de fotbal Juventus Torino, inclusiv președintele Andrea Agnelli, au demisionat. Demisia în bloc a fost decisă în unanimitate, după o ședință extraordinară a Consiliului de Administrație desfășurată luni seara la Continassa.

Pleacă Andrea Agnelli, adjunctul său Pavel Nedved, directorul general Maurizio Arrivabene, dar și Laurence Debroux, Massimo Della Ragione, Katryn Fink, Daniela Marilungo, Francesco Roncaglio, Giorgio Tacchia și Suzanne Keywood.

Decizia ar fi o consecință, scrie "Gazzetta dello Sport", a anchetei deschise de Procuratura din Torino pentru acuzația de fals în contabilitate, și a ultimelor contestații primite de la Comisia Națională a Societăților și Bursei de Valori (CONSOB).

Consiliul de Administrație al Juventus Torino a preluat mandatul pe 19 mai 2010. Astfel, se încheie o eră managerială care a câștigat, printre altele, nouă campionate.

Demisia Consiliului de Administrație al echipei Juventus a venit la "propunerea președintelui Andrea Agnelli", scrie într-un comunicat transmis de Clubul Juventus.

"Membrii Consiliului de Administrație, având în vedere centralitatea și relevanța problemelor juridice și tehnico-contabile în așteptare, au considerat că este în interesul societății să recomande ca Juventus să adopte un nou Consiliu de Administrație, care să se ocupe de aceste probleme. În acest scop, la propunerea președintelui Andrea Agnelli și pentru a permite ca decizia de reînnoire a Consiliului să fie transmisă Adunării Acționarilor cât mai curând posibil, toți membrii Consiliului de Administrație prezenți la ședință au declarat că demisionează din funcții", explică Clubul Juventus.

"Consiliul de Administrație demisionar a hotărât, totodată, să îi confere rolul de director general lui Maurizio Scanavino", adaugă comunicatul clubului din Torino.

Numirea următorului CA va avea loc în adunarea acționarilor, convocată pentru 18 ianuarie 2023.

"Unitatea a eșuat", a declarat Andrea Agnelli într-o scrisoare către toți angajații clubului Juventus.

Fostul președinte revendică "rezultate extraordinare", printre care Stadionul, nouă campionate consecutive câștigate la masculin și cinci la rând la feminin.

Agnelli vorbește și despre finalele Ligii Campionilor de la Berlin și Cardiff ("marile noastre regrete", le definește), apoi observă: "Ne confruntăm cu un moment delicat pentru club și unitatea a eșuat. E mai bine să-i lăsăm pe toți împreună, dând posibilitatea unei noi conduceri de a schimba jocul", notează rainews.it.

(Traducerea Rador)

Ne puteți urmări și pe Google News