Nici avocatul său, Gabriele Bordoni, nici poliţia italiană, nici clubul nu au dorit să comenteze cazul.
Mijlocaşul echipei italiene de fotbal Genoa, Manolo Portanova, a fost plasat în arest la domiciliu, împreună cu alte două persoane, sub acuzaţia de viol, a declarat vineri o sursă judiciară pentru Reuters.
Conform sursei respective însă, o tânără de 23 de ani a depus plângere la poliţie că a fost violată de patru bărbaţi - cu vârste cuprinse între 21 şi 24 de ani - într-un apartament din centrul oraşului Siena, după o cină la un restaurant, pe 31 mai.
Portanova, 21 de ani, şi alţi bărbaţi au fost arestaţi în urma anchetei efectuate de oamenii legii iar magistraţii au ordonat urmărirea convorbirilor de pe telefoanele lor. Fotbalistul va fi audiat luni.
Portanova s-a alăturat echipei Genoa în ianuarie venind de la Juventus Torino şi a jucat trei meciuri în sezonul trecut.
EURO 2020 începe la Roma
Vineri, 11 iunie, debutează Campionatul European de Fotbal, EURO 2020, la startul căruia se vor alinia 24 de echipe naționale. Meciul de debut este programat pentru ora 22.00 și se va desfășura pe Stadionul Olimpic din Roma. Jocul dintre Turcia și Italia va fi arbitrat de un olandez, Danny Makkelie, ajutat de asistenţii Hessel Steegstra şi Jan de Vries.
Tenorul italian Andrea Bocelli va cânta, vineri, la ceremonia de deschidere a Campionatului European de Fotbal, pe Stadio Olimpico din Roma. El va inrerpreta aria „Nessun Dorma” de Giacomo Puccini.
Ceremonia va fi în continuare animată de foştii internaţionali italieni Francesco Totti şi Alessandro Nesta, dar și de o coregrafie care va cuprinde 24 de baloane, ca simbol al selecţiilor naţionale care participă la EURO 2020.