Un ecologist va răsturna legislația care interzice motoarele termice, în urma unui studiu bazat pe metoda „de la leagă la sicriu”. Iar Uniunea Europeană, dornică să reducă poluarea, ar putea fi nevoită să își schimbe toate legile împotriva motoarelor pe benzină și motorină.
UE, în război cu motoarele termice
Afacerea provoacă mult zgomot în Germania, unde ea ar putea rearanja cărțile între motoarele electrice și termice și ar putea readuce Europa pe locul cuvenit.
Nu comentează atât fondul cauzei, cât forma juridică a interzicerii vânzărilor de motoare termice începând din 2035. Aceasta rezultă dintr-o decizie luată, să ne amintim, de Bruxelles, conform căreia, la acea dată, niciun producător nu va putea vinde o mașină nouă care emite CO2.
În caz contrar, Comisia Europeană care a stabilit această regulă va aplica producătorului ce o încalcă penalități enorme calculate pe numărul de unități vândute în cursul anului. Suficient pentru a forța cele mai solide mărci să intre în faliment în mai puțin de trei luni.
Legile UE pot duce la faliment producătorii
Acest sistem există deja în mod tranzitoriu, cu un prag care nu trebuie depășit, calculat pentru fiecare producător. În fiecare an, pragul scade pentru a se îndrepta către zero CO2 în 2035. Astfel, standardul 2025 stabilește un obiectiv de 81 g/km comparabil cu 95 g/km din ultimii trei ani.
Astăzi, un producător neavizat ar putea plăti deja amenzi mari în cazul depășirii acestor praguri, cu excepția situaţiei în care, familiarizat cu legile venite de la Bruxelles, prefera să elimine pur și simplu modelele riscante din gamă.
Acesta este motivul pentru care există găuri în paleta unor mărci, nevoite să oprească modele perfect viabile.
Un profesor de ecologie din Germania cutremură Uniunea Europeană
Dar de fapt, un anume Martin Kment, profesor la Universitatea din Augsburg, tocmai a publicat un aviz juridic care a destabilizat aranjamentul de la Bruxelles.
Acesta susține că Comisia Europeană, responsabilă efectiv de măsurătorile efectuate pe vehicule, nu este în niciun fel responsabilă pentru recuperarea amenzilor, calculate pe emisiile în exces.
Cu alte cuvinte, ar exista o regulă, dar pedeapsa nu ar fi de competența Comisiei conform statutului său juridic. Producătorii uluiți nu scot un cuvânt deocamdată, dar această noțiune de „judecător și parte” care le-ar putea da o gură de aer proaspăt a fost deja menționată într-un alt caz din 2008 și a provocat o reacție puternică din partea Germaniei.
Metodă discriminatorie pentru motoarele termice
Profesorul Martin Kment nu poate fi bănuit că sprijină producătorii germani aflați în dificultate la vânzarea de mașini electrice. Într-adevăr, ne spune compania Argus, „acest cercetător german este director general al Institutului de Dreptul Mediului de la Universitatea din Augsburg, deține o catedra de drept public, drept european, drept al mediului și amenajării” teritoriului.
Avizul său a fost publicat în urma unui raport comandat de Uniti, o organizație profesională germană care reunește companii ce activează în domeniul carburanților și lubrifianților. Și ca atare îngrijoraţi de viitor.
Minciuna despre motoarele electrice. Adevărul despre motoarele termice
Lucrurile devin complicate atunci când profesorul Martin Kment analizează şi fondul cazului și metodologia utilizată pentru măsurarea nivelurilor de CO2 ale vehiculelor. Aceasta măsoară emisiile prin capturi la evacuare, ceea ce dezavantajează motoarele termice față de cele electrice.
Potrivit lui Martin Kment, trebuie să folosim o metodă globală, cunoscută în mod obișnuit sub denumirea „de la leagăn la sicriu”, pentru a judeca toate vehiculele, fără disparitate, indiferent de energia folosită. Acest lucru este deja prevăzut de Green Deal, dar numai din 2030.
Dacă nu ne schimbăm metoda până atunci, mulți producători istorici vor fi dispărut până la acea dată.
Motoarele termice s-ar putea să producă mai puțină poluare decât cele electrice
Pentru a evita acest cataclism, Martin Kment recomandă un set de măsuri care vizează întregul ciclu de viață al tuturor vehiculelor, fără distincție.
Un element care este de natură să dăuneze imaginii prea curate a energiei electrice, de la extragerea pământurilor rare la început și reciclarea bateriilor la sfârșitul duratei de viață, unul înainte și unul după, în timp ce incriminează maşinile termice care poluează doar în timpul rulării. Dar din ce în ce mai puțin odată cu progresul considerabil pe care îl pot face producătorii dacă resursele lor nu ar fi captate, toate, de conversia ruinătoare la electric.
Directorul Uniti, în mod evident interesat în primul rând, a alertat producătorii germani, estimând că „sistemul este zdruncinat din temelii”. El lansează așadar un „apel urgent către politicieni să revizuiască imediat reglementările actuale”, un apel care ar trebui auzit în Germania, dar și la Bruxelles, unde unele partide politice și oficiali nou aleși intenționează să revizuiască aceste reguli unidirecționate pentru a distruge mașina termică.
(Autor: Jacques Chevalier, Le Point; Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR RADIO ROMÂNIA)