Cutremur în SUA! Steve Bannon, arestat. Acuzații grave pentru fostul consilier al lui Trump

Steve Bannon, fostul consilier de campanie al președintelui Trump, a fost arestat joi, fiind acuzat de delapidare într-o campanie de strângere de fonduri pentru construcția controversatului zid de la granița cu Mexicul.

Bannon, un ideolog de extremă-dreapta și susținător al supremației albilor, fondatorul ziarului Breitbart, a fost strategul principal al președintelui american în primele 8 luni de mandat al acestuia la Casa Albă.

Principala acuzație făcută publică, joi, de procurorii americani se referă la delapidarea unei sume de 25 milioane, prin deturnarea ilegală a donațiilor destinate ridicării zidului de la granița cu Mexicul, dorit insistent de Trump și care a stârnit multe controverse peste Ocean.

Pe lângă fostul consilier în vârstă de 66 de ani au mai fost arestați 3 complici ai acestuia, respectiv Brian Kolfage (38 ani), Andred Badolato (56 ani) și Timothy Shea, (49 ani). Toți cei 4 sunt învinuiți de elaborarea unei scheme de fraudă financiară și de spălare de bani, și riscă fiecare o sentință de până la 20 de ani de închisoare.

Steve Bannon ar fi primit peste un milion de dolari în donații pentru construcția zidului, prin campania "We Build The Wall", însă i-a folosit pentru cheltuieli personale.

„După cum s-a stabilit, acuzații au fraudat donații individuale de ordinul sutelor de mii de dolari, capitalizând sumele în propriul lor interes, sub falsa pretenție că banii strânși sunt destinați zidului de la granița cu Mexicul”, a precizat procurorul-general al SUA, Audrey Strauss, într-o declarație oficială.

Aceasta a explicat că fondatorul și purtătorul de cuvânt al organizației "We Build The Wall", Brian Kolfage, a pretins că lucrează cu titlu onorific în beneficiul organizației, în vreme ce complicii săi au construit scheme de fraudare a fondurilor strânse care au indus în eroare opinia publică, convinsă că susține finalizarea zidului dorit de Donald Trump la granița de sud a SUA.

Acuzații au creat o companie-fantomă, Non-profit-1, cu scopul de a disimula plățile făcute în conturile lor personale. Steve Bannon este convocat să compară cât de curând în fața judecătorilor din New York.

Fost bancher, acesta a manageriat prima campania prezidențială a lui Trump, din 2016, în calitate de strateg-șef și consultant politic cel mai influent al președintelui, ducându-l spre succesul.  Bannon fost descris ca „cel mai periculos agent politic din America”.  În 2018, se presupune că acesta a reușit să strângă o avere cuprinsă între 20 și 48 de milioane de dolari, conform revistei Forbes, relatează https://www.thesun.co.uk/news/12455038/steve-bannon-indicted-illegally-funneling-money-trump/