Cutremur în fotbal. Becali a cumpărat întreaga echipă a lui Dinamo. Declarații-șoc!

Cutremur în fotbal. Becali a cumpărat întreaga echipă a lui Dinamo. Declarații-șoc!

Fosta glorie dinamovistă, Cornel Dinu, i-a atacat pe suporterii din Peluza Cătălin Hâldan (PCH), dar şi pe fostul antrenor al roş-albilor, Mircea Rednic. De cuvintele grele ale fostului oficial din Ștefan cel Mare nu a scăpat nici Gigi Becali.

„Sunt 6-7 inşi, care fac tâlhării cu societatea comercială...de pe urma unui jucător (n.red. - referire la PCH). De vină sunt cei care i-au băgat în casă. Nu am văzut atâta răutate, cinism. Umblă cu cutia milei prin tribune, tâlhăria asta de societate comercială. Oamenii ăştia nu au nici milă, sunt dărâmat de atâta răutate, sunt nişte vietăţi.

Am spus de Rednic că a fost incorect, da, că a plătit galeria cu 300 de euro ca să se ducă acasă la Bălănescu, că face matrapazlâcuri. Ăştia nu au altă formă de a a se prezenta decât să se îmbrace în negru, să dorească moartea”, a tunat într-o emisiune televizată, Cornel Dinu.

„Nu e conflict Prunea - Rednic acum, e maniera de a conduce Dinamo - Rednic. I-au permis...la primul mandat a fost jaful de 200.000 de euro, când Lobonţ a vrut să-l bată. S-a dat o primă de la Fecali, sunt răcit, vorbesc mai greu la ora asta, am zis Fecali, da, Becali. S-au dus la hotel la Dragomir, era lume, au hotărât să împartă banii după şi el....Acum, în acest mandat, a adus jucători de a transformat echipa, a făcut Islam Dinamo”, a mai spus Dinu.

„Mister" a făcut referire şi la un episod din trecut, în care Rednic ar fi luat din banii cuveniţi jucătorilor. Era în vara lui 2007, iar Dinamo juca derby cu CFR. Roş-albii erau campioni, miza fiind numele echipei ce va ocupa locul doi, FCSB sau CFR. „Câinii” erau şi matematic campioni. Pentru a fi sigur că vor evolua corect, Gigi Becali a oferit o primă de un milion de euro pentru ca Dinamo să bată trupa ardeleană. 1-0 a învins echipa din Ştefan cel Mare şi după meci dinamoviştii au plecat spre hotelul lui Dumitru Dragomir, locul unde urma să se împartă banii. Stabilimentul era însă foarte populat şi atunci s-a hotărât ca suma să se împartă a doua zi, la stadion, într-o lojă. Dar, la întâlnire, Rednic le-a spus jucătorilor că sunt doar 250.000 de euro. Jucătorii s-au revoltat, iar Lobonţ a vrut să-l bată pe antrenor, în timp ce un alt nume important din vestiar i-a spus „Puriului” să-şi ia lumânării de banii pe care i-a luat din geanta oferită de Becali, scrie prosport.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News