Cutremurul s-a produs sâmbătă la 100 de kilometri sud-vest de portul Bandar Abbas şi la o adâncime de 10 km. Cinci persoane au murit după ce locuințele lor s-au prăbușit. Alte 12 persoane au ajuns la spital.
Cinci persoane au murit după ce un puternic cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă în sudul Iranului, informează Reuters, citată de Agerpres.
Seismul a avut loc într-o zonă situată la 100 de kilometri sud-vest de portul Bandar Abbas, potrivit Institutului Seismologic al Statelor Unite (USGS) şi la o adâncime de 10 km, conform informaţiilor furnizate de Centrul Seismologic European Mediteranean.
Agenţia de presă statală IRNA a anunţat că au urmat alte două cutremure puternice, cu magnitudinea de 6,3, respectiv 6,1 grade pe scara Richter. De asemenea, s-au înregistrat mai mult de 12 replici.
Mai multe persoane la spital
Potrivit informațiilor transmise de televiziunea de stat şi de IRNA, seismul a afectat, în principal, provincia de coastă Hormozgan. Cinci persoane și-au pierdut viața după ce au fost prinse sub dărâmături. Cel puţin 19 persoane au fost rănite. Dintre acestea, 12 au fost internate în spital. Situat la intersecţia mai multor plăci tectonice, Iranul este o zonă cu activitate seismică puternică, potrivit sursei citate.
Cel mai devastator seism din Iran a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter şi s-a produs în 1990. 40.000 de persoane din nordul Iranului şi-au pierdut viaţa în urma acestui dezastru.
Seism devastator în Afganistan
Un cutremur puternic a făcut ravagii în urmă cu nouă zile în Afganistan. Cel puţin 1.000 de persoane au murit, iar alte câteva sute au fost rănite. Seismul a avut o magnitudinea 5,9 grade și s-a produs la o adâncime de 10 km, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS).
Cutremurul a fost resimţit în mai multe provincii din regiune, precum şi în capitala Kabul, situată la aproximativ 200 km nord de epicentrul acestuia. De asemenea, s-a resimțit și în Pakistan, unde o persoană şi-a pierdut viaţa şi câteva case au fost avariate.
Afganistanul este lovit frecvent de cutremure, în special în lanţul muntos Hindu Kush, care se află la joncţiunea dintre plăcile tectonice eurasiatică şi indiană.