Cutremur cu magnitudinea 5 grade în Fukushima

Un cutremur cu magnitudinea 5 s-a produs miercuri după-amiază în prefectura Fukushima, potrivit postului de televiziune NHK, relatează Xinhua.

Cutremurul, produs la ora locală 21.45 la o adâncime de 50 km, nu a provocat alerte de tsunami şi nu au existat informaţii imediate privind victime sau pagube, notează Agerpres.

Un cutremur devastator cu magnitudinea de 9 s-a produs în martie 2011 în prefectura Fukushima, declanşând cea mai gravă criză atomică de la dezastrul de la Cernobâl ca urmare a unui grav accident survenit la centrala nucleară Fukushima Daiichi.