Curtea Supremă, în cazul lui Dinel Staicu: Recunoașterea faptelor și contribuția la aflarea adevărului “nu sunt apte să conducă la aplicarea unui tratament sancţionator mai blând”

Curtea Supremă, în cazul lui Dinel Staicu: Recunoașterea faptelor și contribuția la aflarea adevărului “nu sunt apte să conducă la aplicarea unui tratament sancţionator mai blând”

Completul de trei judectori -Leontina Şerban (președinte), Simona Daniela Encean și Mirela Sorina Popescu- a motivat de ce au majorat pedepasa, în cazul lui Dinel Staicu, de la trei ani şi patru luni de închisoare la cinci ani de detenţie. Este vorba de dosarul în care afaceristul a fost acuzat că a dat mită peste un milion de euro judecătoarei Veronica Cârstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, și în care Dinel Staicu a colaborat cu DNA.

Judecătorii arată că "astfel, pedepasa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului Staicu (fost Nuţu) Dinel, în mod evident, nu reflectă gravitatea faptelor săvârşite de inculpat care a comis infracţiuni de corupţie, dând dovadă de perseverenţă infracţională pentru coruperea mediului judicar în vederea exonerării, restrângerii răspunderii sale penale ori punerii sale în libertate."

Recunoaşterea săvârşirii infracţiunilor şi înscrisurile depuse de inculpat prin care a invocat contribuţia sa la clarificarea elementelor faptice, nu sunt apte să conducă la aplicarea unui tratament sancţionator mai blând, faţă de gravitatea faptelor săvârşite, reliefată prin natura acestora – infracţiuni de corupţie, şi valoarea sumelor ce compun obiectul acestor infracţiuni, de ordinul a peste un milion de euro şi a sutelor de mii de euro.

 

"Mai mult, având în vedere circumstanţele comiterii faptei de cumpărare de influenţă şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, se apreciază că pedeapsa aplicată pentru această infracţiune se impune a fi majorată spre cuantumul limitei maxime speciale de 6 ani şi 8 luni închisoare," potrivit Curții Supreme.

 

"Denotă un grad sporit de periculozitate"

 

Magistrații mai arată că, "astfel, în beneficiul propriu, inculpatul a atras în activitatea infracţională pe fratele său, inculpatul Staicu Marian, constatându-se existenţa unei înţelegeri între cumpărător şi traficantul de influenţă în privinţa restituirii sumei de bani ce a format obiectul infracţiunii, în ipoteza neonorării beneficiului promis, ceea ce denotă un grad sporit de periculozitate prin convenţii menite să se păstreze anumite relaţii de încredere care să poată fi valorificate, eventual, în situaţii viitoare, după cum s-a şi întâmplat."

"Totodată, se constată că inculpatul a dat dovadă de persistenţă şi periculozitate infracţională deoarece nu este la primul conflict cu legea penală, fiind cercetatat anterior pentru fraudarea Băncii Internaţionale Religiilor şi S.N.T.G.N. Transgaz SA Mediaş," mai motivează judecătorii.