Abuzul în serviciu este, în viziunea Curții Constituționale românești, bolta de temelie a existenței Planetei: nu există ceva mai măreț și mai imuabil decât este această superbissimă infracțiune. Desigur, nimeni nu își poate imagina cum se protejează valorile (chipurile) protejate de această normă și nici cum poate supraviețui o întreagă Europă și Statele Unite ale Americii fără această infracțiune de sorginte comunistă. Și nici nu ne putem imagina cum locuitorii acestei planete pot respira fără această infracțiune, astfel că nu poate să se reformuleze o asemenea minunăție, căci nu ar mai putea amărâții de procurori să paradească în voie, pe baza unor interpretări absolut abracadabrante ale legislației civile. Sălile instanțelor penale sunt pline de interpretări de norme civile: da, chiar ale legilor în materie de retrocedare, cea mai mare parte a acestora scrise într-o manieră deplorabilă chiar de Macovei, mama legiferării în materie de retrocedare, prin asumare de Guvern, fără avizul direcției de specialitate.

Cel puțin doi judecători ai Curții Constituționale ar fi putut avea dosare de abuz în serviciu doar pentru că există oameni de onoare, nu doar pramatii fără scrupule, cum apar din ce în ce mai des în toată gașca de băieți care acaparează cu lăcomie întreaga decizie statală. În urma deciziei de azi, niciun funcționar nu ar trebui să mai semneze vreun act: să îi lase pe marii judecători constituționali să dea din groapă în groapă, fără drumuri, fără utilități și fără orice altă investiției publică, ce poate atrage instantaneu o cercetare pentru aberația „abuz în serviciu”.

Transformată în supralegiuitor, Curtea Constituțională exprimă doar o opinie de agreere sau dezagreere a unor soluții legislative și ori de câte ori nu îi place opțiunea legiuitorului decide fără brumă de temei că textul ar fi neconstituțional. Nu tu justificare, nu tu identificare de încălcare de normă constituțională, ci o bălmăjeală de cuvinte fără noimă: ce nouă nu ne place, se impune a fi aruncat în aer. Același tip de cuvinte fără sens care se regăsesc și în Rechizitoriile procurorilor DNA, dar și în hotărârile unor judecători, aceia care nu au nicio legătură cu judecarea potrivit legii a unei cauze. Un superlegiuitor extrem de periculos, care nu pare dispus a respecta litera Constituției, ci doar unele doleanțe ce invariabil au iz politic accentuat, singurele care par a justifica „curajul” atât de necesar unui for atât de important. Să fim corecți: la un moment dat, doleanțele politice se potrivesc cu textele constituționale, așa cum s-a întâmplat în cazul „revocarea lui Kovesi”. Dar asta nu este deloc un impediment pentru ca un alt for jurisdicțional să intre în acțiune și să se facă de tot râsul: CEDO. Totul se politizează, totul pare un mănunchi de interese mai mult sau mai puțin ortodoxe, în timp ce cetățeanul este din ce în ce mai mult abandonat și lăsat în voia arbitrariului. Ne-am transformat într-un stat în derivă, aproape imposibil de redresat, iar Curtea noastră și-a arătat, prin această decizie, goliciunea sinistră, în toată splendoarea ei.

 

Te-ar putea interesa și: