Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că Belgia a încălcat un articol privind dreptul la viață în cazul eutanasierii din 2012 a unei femei de 64 de ani, care suferea de depresie cronică.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronunțat pentru prima dată asupra unei legislații care autorizează eutanasierea, validând procedura din Belgia.
Mai exact, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronunţat marţi pentru „prima oară” cu privire la legislaţia care autorizează eutanasierea, validând procedura belgiană care duce la actul eutanasierii, dar condamnând Bruxelles-ul pentru „erorile” din controlul a posteriori.
Aşadar, CEDO consideră că eutanasierea nu intră în conflict cu legislaţia europeană, dar a condamnat Belgia pentru lipsa de independenţă a comisiei sale federale pentru controlul şi evaluarea procedurii.
Cazul femeii care suferea de depresie profundă
CEDO a fost sesizată în acest caz de către fiul unei femei a cărei mamă are suferea de depresie profundă de aproape 40 de ani şi dorea să renunţe la viaţă a fost eutanasiată. Bărbatul a reclamat că nu a fost prevenit în legătură cu eutanasierea mamei sale, de care el a aflat a doua zi după decesul acesteia, în aprilie 2012.
El a depus o plângere în penal, în final clasată de Parchet, care a apreciat că eutanasia s-a derulat potrivit prevederilor legale belgiene. Curtea precizează că decizia sa „nu se referă la existenţa sau nu a unui drept la eutanasie” în general, ci la compatibilitatea cu Convenţia Europeană privind Drepturile Omului.
Criticarea procesului de revizuire
Examinând prevederile legii belgiene privind eutanasia, în vigoare din 2002, CEDO a considerat că acele dispoziţii care încadrează „actele şi procedura prealabile eutanasiei ar constitui în principiu un cadru legislativ adecvat pentru a asigura protejarea dreptului la viaţă al pacienţilor, aşa cum cere articolul 2 al Convenţiei”, (dreptul la viaţă).
În schimb, judecătorii vorbesc despre „sfidările” în analizarea a posteriori a eutanasiei practicate, făcută de o comisie federală de control şi evaluare a eutanasiei, comisie a cărei independență nu ar fi garanntată suficient prin legislaţie.
Este prima dată când CEDO se pronunţă asupra unei legislaţii care autorizează eutanasia, a comentat, pe Twitter, Nicolas Hervieu, jurist specializat în drept european.
„Deşi confirmă absenţa unui drept de a muri, Curtea consideră că nimic nu interzice eutanasia, (dacă ea este) încadrată de garanţii legale”, a adăugat Hervieu, informează Agerpres.