Cursă nebună. Sofer blocat abia la ieșirea din București, după mai multe focuri de armă

Cursă nebună. Sofer blocat abia la ieșirea din București, după mai multe focuri de armă

Poliţiştii din Capitală au urmărit în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe mai multe străzi, un autoturism condus de un bărbat care a refuzat să oprească la semnalul oamenilor legii, fiind trase mai multe focuri de armă în plan vertical şi asupra maşinii.

În timpul urmăririi, autoturismul a lovit uşor un taxi, fiind blocat şi oprit pe un teren viran, la ieşirea din Capitală. Bărbatul aflat la volan nu are permis de conducere.

Urmărire cu focuri de armă

Poliţia Capitalei a anunţat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00, poliţişti din cadrul Secţiei 19 au făcut semnal regulamentar de oprire pentru un autoturism, însă conducatorul acestuia a refuzat sa oprească şi a continuat deplasarea în viteză, informează RomâniaTV.

„S-a trecut la urmarirea maşinii, fiind solicitat sprijin poliţiştilor aflaţi în teren, pentru a-l opri. Autovehiculul a fost urmărit pe mai multe străzi, iar la un moment dat a lovit uşor un taxi ce se afla în deplasare.

Ne puteți urmări și pe Google News

A fost somat verbal, în mai multe rânduri, prin sistemul acustic şi ulterior, s-a folosit armamentul din dotare fiind executate mai multe focuri de avertisment in plan vertical, dar şi asupra autoturismului urmărit”, a arătat sursa citată.

Ulterior, s-a reuşit blocarea acestuia, pe un teren viran, la ieşirea din Bucureşti. Şoferul a fost imobilizat, iar ulterior a fost identificat şi s-a constatat că nu are permis de conducere. El a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fiind dus la INML pentru prelevarea de probe biologice.

Cercetările sunt continuate de investigatori ai Secţiei 19 Poliţie.

Poliţia Capitalei precizează că nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului.

Focuri de armă și la Constanța

Cu două săptămâni în urmă, poliţiştii constănţeni au fost nevoiți să tragă opt focuri de armă pentru a-l determina pe un bărbat să oprească maşina. S-a întâmplat sâmbătă dimineaţă în municipiul Constanţa. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că şoferul care a încercat să fugă nu deţinea permis de conducere şi era şi beat.

Agenţii i-au făcut semn să oprească pentru un control, dar pentru că acesta a refuzat, continuându-şi drumul, poliţiştii constanţeni au plecat în urmărirea lui.

Poliţiştii au tras opt focuri de armă pentru a opri maşina. După imobilizarea autovehiculului, atât bărbatul aflat la volan, cât şi un alt pasager din maşină au încercat să fugă, dar au fost prinşi de polițiști.

În urma verificărilor, poliţiştii au descoperit că bărbatul de 37 de ani aflat la volanul maşinii urmărite nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și se afla sub influența băuturilor alcoolice (0.46 mg/l în aerul expirat).