CUPA ROMÂNIEI. Steaua - Petrolul Ploiești, 3-1. „Roș-albaștrii” s-au calificat în finală
- Andrei Călin
- 3 aprilie 2015, 00:17
Steaua a învins, joi seară, pe „Arena Națională”, formația Petrolul Ploiești, scor 3-1, în returul semifinalelor Cupei României și a obținut biletele pentru ultimul act al competiției.
Steaua va juca finala Cupei României, împotriva formației Universitatea Cluj. Joi, „militarii” au eliminat în semifinale Petrolul Ploiești, după victoria obținută pe „Arena Națională”, scor 3-1. În tur, scorul a fost egal, 1-1.
În confruntarea de la București, steliștii au deschis scorul prin Adi Popa, în minutul 20, și și-au majorat avantajul după reușita lui Gabi Iancu (32). Cristi Tănase a dus scorul la 3-0, în minutul 68, iar „lupii” nu au mai putut decât să reducă din diferență, prin Ipsa (70).
La finalul partidei, suporterii ploieșteni au aruncat cu o portavoce și bețele de la steaguri spre elevii antrenați de Mircea Rednic.