Turneul în care s-au întrecut opt echipe, câştigat de Brazilia, s-a disputat în doar patru oraşe şi aproximativ 95% dintre spectatori au fost sud-africani. Conform specialiştilor, lucururile vor sta cu totul altfel vara viitoare, când sunt aşteptaţi peste o jumătate de milion de suporteri străini care vor urmări 32 de echipe pe zece stadioane diferite.

A fost Cupa Confederaţiilor o repetiţie reuşită pentru Cupa Mondială? Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, crede că da. Elveţianul a adăugat că Africa de Sud s-a descurcat cu brio, iar turneul a fost "un succes răsunător".

Spectatori mulţi, dar nu la nivelul aşteptărilor

În acest an, aproximativ 38.000 de spectatori au urmărit în medie partidele Cupei Confederaţiilor, mai mulţi decât cei care au fost prezenţi în tribune la ediţiile din Franţa 1997 sau Germania 2005. Cu toate acestea, nicio partidă nu s-a disputat cu casa închisă, chiar şi semifinala dintre ţara gazdă şi Brazilia a fost jucată în faţa unei asistenţe sub aşteptări.

Conform BBC, motivele sunt numeroase. În primul rând, preţul mare al biletelor – de trei ori mai mare decât la un meci din campionatul naţional de fotbal al Africii de Sud -, iar în condiţiile unei întâlniri Irak – Noua Zeelandă, oarecum nejustificat. Mai mult, sud-africanii nu sunt obişnuiţi să vadă meciuri de fotbal la temperaturi scăzute (în emisfera sudică iarna începe la 1 iunie) sau în nocturnă. Cu toate acestea, la Cupa Mondială de anul viitor, stadioanele vor fi pline în special de suporteri străini, iar problema scaunelor goale pare a fi deja rezolvată.

PROBLEMA VUVUZELELOR

Atmosfera de la Cupa Confederaţiilor a fost una 100% africană. Spectatorii au suflat cu forţă în vuvuzele, un fel de trompete din plastic foarte gălăgioase, sunetul frenetic produs de acestea a învăluit întreg turneul. Conducătorul comitetului de organizare a Cupei Mondiale din 2010, Daniel Jordaan, crede că fenomenul nu se va extinde şi la turneul de vara viitoare: "Sud-africanii sunt foarte gălăgioşi, însă atunci când stadionul va fi plin cu suporteri englezi sau brazilieni, vuvuzelele vor fi tot mai puţine".

Cupa Confederaţiilor a fost găzduită de patru stadioane: Ellis Park din Johannesburg, Free State Stadium din Bloemfontein, Royal Bafokeng din Rustenburg şi Loftus Versfeld din Pretoria, toate arenele urmând să fie prezente şi în programul Cupei Mondiale. Deşi cele patru stadioane nu s-au făcut remarcate printr-un aspect ultra-modern – cum s-a întâmplat în Japonia şi în Coreea de Sud în 2002 -, se pare că organizatorii Cupei Mondiale păstrează "şase aşi" în mânecă, şi anume arenele noi din Port Elizabeth, Durban, Cape Town, Polokwane, Nelspruit sau Soweto (Johannesbug) – stadion cu o capacitate de 94.000 de locuri, care va găzdui atât partida de deschidere, cât şi finala.

Problemele stadioanelor de la Cupa Confederaţiilor, care includ accesul  greoi al spectatorilor şi gazonul prost (în special din cauza numeroaselor partide de rugby care s-au disputat pe aceste arene înaintea competiţiei), ar putea fi rezolvate în timp util de către organizatori.

Partide spectaculoase şi multe surprize

În ciuda dificultăţilor, imaginea Cupei Confederaţiilor, competiţie care pune faţă în faţă câştigătoarele turneelor regionale din întreaga lume, a fost în mod cert îmbunătăţită în urma întrecerii din Africa de Sud. Calitatea ridicată a majorităţii partidelor şi evoluţiile foarte bune ale unor outsideri (SUA, Africa de Sud sau Egipt) au oferit suspansul necesar unei competiţii de succes. Mai mult, întrecerea din acest an nu a fost umbrită de retragerea unor echipe, cum s-a întâmplat cu Germania în 1997 şi 2003, sau Franţa în 1999.

Victoria finală a Braziliei, obţinută cu scorul de 3-2, după ce marea surpriză a turneului, Statele Unite, conducea cu 2-0 la pauză, înfrângerea Italiei în faţa Egiptului şi eşecul "invincibililor" spanioli în faţa americanilor au fost principalele atracţii sportive ale repetiţiei generale pentru Cupa Mondială.