Un fost jucător de rugby din Marea Britanie, Ricky Bibey, a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Italia. Alături de sportiv a mai fost găsită și o femeie grav rănită care a fost transportată la spital. Iar acest lucru i-a făcut pe polițiștii care investighează cazul să creadă că este vorba despre un joc erotic încheiat prost.
Polițiștii italieni au fost chemați la finalul săptămânii într-o cameră din luxosul Hotel Continentiale din Florența, Sesizarea a venit din partea personalului hotelului care a descoperit cadavrul fostului jucător de rugby întins pe podea. În aceeași cameră, a fost găsită și o femeie grav rănită, despre care se crede că era partenera acestuia. Femeia a fost transportată de urgență la spital cu răni foarte grave.
În cameră exista sânge, iar echipele de criminaliști au prelevat probe pentru a stabili ce s-a întâmplat.
„Bărbatul a fost găsit cu o serie de tăieturi, vânătăi și alte răni pe corp, la fel și femeia, deși ea era mai grav rănită, iar bărbatul pare să fi avut un fel de criză. Starea ei actuală este gravă, dar este stabilă și rănile nu îi pun viața în pericol. Sperăm să o interogăm la un moment dat în următoarele ore”, a declarat o sursă din cadrul poliției, pentru Daily Mail.
Femeia a fost cea care a dat alarma
La scurtă vreme după intervenția polițiștilor, mass-media italiană a relatat că bărbatul mort era Ricky Bibey, în vârstă de 40 de ani, jucător de rugby din Manchester. Polițiștii au confirmat că au descoperit cadavrul lui Bibey alături de o femeie de 43 de ani, care era plină de tăieturi și vânătăi. Personalul hotelului a chemat poliția după ce femeia a fost văzută pe coridoare acoperită de sânge, potrivit Firenze Today, informează The Sun.
„Femeia a dat alarma după ce o cameristă a bătut la ușă, dar unii dintre oaspeți sunaseră deja la recepție pentru a raporta strigăte și bătăi care veneau din cameră”, a mai declarat o sursă din interiorul hotelului.
Publicația italiană La Reppublica a precizat că femeia ar fi spus personalului că l-a văzut pe partenerul ei în vârstă de 40 de ani prăbușindu-se la pământ. Ea a crezut că a fost vorba despre un atac de cord.
Primele informații despre cuplul britanic
Conform primelor informații, cuplul britanic a sosit la hotel vineri seară, „bine dispus”, și a cerut ajutor sâmbătă dimineața devreme. Ei au ajuns la Continentale in vicolo dell'Oro în jurul orei 2 dimineața. Locația are un bar pe acoperiș și un centru spa, fiind considerată un loc potrivit pentru „cei care sunt în luna de miere și pentru cei care caută un weekend romantic”.
Magistratul local Ester Nocera a demarat o anchetă cu privire la moartea fostului jucător de rugby și a fost prezentă la fața locului, vorbind cu martorii. Poliția îi suspectează pe cei doi că au practicat un joc erotic cu final tragic.
„Persoanele implicate sunt ambele britanice și în prezent lucrăm la două teorii, un joc erotic care a mers prost sau un fel de ceartă conjugală, dar direcția generală este aceea a unui joc erotic”, a declarat o sursă din poliție pentru presă.
Cine este Ricky Bibey
Ricky Bibey a reprezentat Anglia și a jucat la cluburi locale de rugby, inclusiv la Wigan Warriors, Leigh Centurions și Wakefield Trinity Wildcats. El s-a născut în Leigh, Greater Manchester, și și-a făcut un nume jucând pentru Wigan Warriors în 2001.
De-a lungul unei cariere care s-a întins pe parcursul unui deceniu, Bibey avea să joace pentru Leigh Centurions, St Helens și Wakefield Trinity. De asemenea, a câștigat de două ori Challenge Cup.