Domnii Ţării Româneşti, în primele veacuri de după înfiinţarea statului, exercitau asupra pământului mai întâi o stăpânire superioară, asupra întregului teritoriu al ţării, care făcea din domn originea oricărui drept de proprietate.
În al doilea rând, el ţinea în stăpânire directă, la fel ca ceilalţi feudali ai ţării, un număr de sate şi oraşe, care constituiau domeniul domnesc propriu-zis. Dreptul de stăpânire al domniei în oraşe îmbrăca şi alte forme.
Independent însă de drepturile domniei, care decurgeau din caracterul „domnesc” al oraşelor, într-unele din acestea unii domni aveau bunuri funciare pe care le stăpâneau direct.
Un număr mai mare de bunuri urbane a avut Alexandru Mircea, mai cu seamă din cumpărături. În Bucureşti, el dăruieşte mănăstirii Sf. Troiţă o moară de lângă Ciutărie răscumpărată cu 70 000 aspri de la Dobromir banul, „însă a fost loc din oraşul domnesc” cum şi un loc lângă mănăstire, unde va fi făcută mai târziu palanca lui Sinan Pasa.
Mănăstirii Plumbuita îi dă trei pogoane de vie, cumpărată de la Filimon, fiul Cudei, cu 10 000 de aspri, cum şi baia mare, iar mănăstirii Sf. Nicolae îi dăruieşte la Lacul Adânc, 12 răzoare de vie, cu loc şi livezi, cumpărate cu 12 000 de aspri de la Constantin Grecul fost agă.
Tot în Bucureşti confiscă pentru viclenie un loc care a fost mai înainte „curte bisericii” lui Ghiorma ban. După executarea acestuia, Dragomir vornic a cerut locul de la domn şi a făcut pe el prăvălii.
Fiul său Pătru spătar le va vinde apoi tot mănăstirii lui Ghiorma.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
Recomandările noastre
