"Cumparati orice fel de proprietate"

"Cumparati orice fel de proprietate"

Ne sfatuieste Ciprian Lopata, directorul firmei de consultanta in domeniul imobiliar Arco Real Estate Consulting Romania.

Lucreaza din 1997 in Tarile Baltice, dar s-a hotarat sa revina in Romania atras de potentialul imobiliar al tarii de origine. Inginer electronist de profesie, Ciprian Lopata s-a ocupat ani buni de vanzari - pentru Colgate-Palmolive sau Procter&Gamble -, iar acum conduce afacerile din Romania ale Arco Real Estate, agentie imobiliara care opereaza in Estonia, Letonia, Ucraina si Bulgaria.

EVZ: Arco Real Estate s-a lansat in Romania. De ce acum? Ciprian Lopata: Ati cumparat vreodata o casa, ati inchiriat? (Rade...) Ar fi bine sa treceti prin aceasta experienta si veti vedea ca, daca apelati la agentiile imobiliare clasice, practic nu va reprezinta nimeni interesele.

E un vid in acest domeniu. Noi nu inventam gaura la macaroana, dar incercam sa facem din negociere un act intre doi profesionisti. Brokerii imobiliari adevarati urmaresc si interesul investitorilor, nu numai pe cel al agentiei.

Unde se situeaza acum piata imobiliara din Romania?Suntem prima agentie care vine dintr-o tara fost comunista si care intra in Romania. Asta ne confera un avantaj major. Tarile Baltice au trecut in urma cu trei-cinci ani prin transformarile pe care le parcurge acum Romania.

Memoria evenimentelor e mai proaspata. Piata estoniana era prin 2000 precum cea romaneasca de acum sau cea poloneza din 2001. Daca Romania s-a integrat doar cu trei ani mai tarziu in UE, real estate-ul de aici e cu cinci-sapte ani in urma.

Diferentele vor fi recuperate foarte, foarte repede. Toate investitiile se concentreaza acum pe Romania si Bulgaria.

Sunt supraevaluate proprietatile din Romania?Preturile cresc de-adevaratelea si vor creste si mai mult atunci cand strainii cu bani vor realiza ce potential are Romania. In 2007, estimez ca preturile vor creste cu 20%-30%, in functie de tipul de proprietate, dar putem asista si la cresteri mai mari.

Daca un investitor vine si va intreaba in ce sa bage 100.000 de euro, ce-l sfatuiti?L-as sfatui sa cumpere in cea mai adanca fundatura din Romania un munte, un deal, o pasune.

Si asta pentru ca preturile acolo sunt acum de 0,01-0,1 euro pe metrul patrat si exista probabilitatea sa creasca in scurt timp la 1 euro/mp. E o probabilitate mult mai mare decat ca un teren de 3.000 de euro pe mp sa ajunga la 6.000 de euro.

In cazul unei sume mai mari?Acelasi sfat: sa cumpere doi munti, trei munti... Cumparati orice fel de proprietate pentru ca randamentele din imobiliare vor fi mari.

Ne puteți urmări și pe Google News