Cum vor arăta asigurările auto începând de anul viitor

Cum vor arăta asigurările auto începând de anul viitor

Scumpirea Casco şi RCA este aproape o certitudine a lui 2012. Totodată, acestea vor trebui adaptate rigorilor europene, ceea ce presupune schimbarea modalităţii de prezentare şi vânzare.

Anul 2011 a fost încă unul cu scăderi ale preţurilor la poliţele RCA, dar cu creşteri ale daunelor plătite de companiile de asigurare. Cu alte cuvinte, încă un an în care stabilitatea financiară a asigurătorilor a fost erodată.

După cum au arătat însă lucrurile pe finalul anului 2011, 2012 nu va mai fi la fel. În primul rând, vom asista cel mai probabil la creşteri ale preţurilor pentru poliţele auto.

În al doilea rând, modalitatea de prezentare şi vânzare a acestor poliţe ar putea fi modificată după un model utilizat deja în mai multe ţări ale Europei. Este vorba despre poliţele duble (Casco şi RCA) care există de ani buni în ţări ca Italia sau Germania şi care au început să apară şi în România la câteva companii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reprezentanţii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) au lăsat de înţeles într-o întâlnire informală cu jurnaliştii că analizează inclusiv această posibilitate.

Într-o altă ordine de idei, specialiştii în asigurări estimează că poliţele RCA se vor scumpi cu minimum 25% în 2012. Companiile care practică preţuri cu mult sub media pieţei vor fi lovite din două părţi având în vedere că, de cele mai multe ori, ele sunt şi cele care despăgubesc cu întârziere asiguraţii.

Penalizări pentru întârziere

"Asigurătorii care nu îşi îndeplinesc obligaţiile ce decurg din poliţele RCA sau şi le îndeplinesc defectuos vor plăti, pentru fiecare zi de întârziere, penalizări de 0,2% din valoarea despăgubirii cuvenite", arată un comunicat al CSA.

Aceasta nu este însă singura modificare adusă legislaţiei. Limita maximă pentru pagube materiale produse în accidente creşte la 1 milion de euro, iar cea pentru vătămări corporale şi deces până la 5 milioane de euro.

Toate aceste modificări, împreună cu semnalele date de cifrele din primele nouă luni ale acestui an, vor avea un singur efect: creşterea preţului poliţelor, care, potrivit estimărilor unor specialişti, ar trebui să ajungă la minimum 160-180 de euro pe an pentru RCA, faţă de puţin peste 110 euro cât sunt în prezent.

Daune morale

"Peste toate problemele specifice pieţei de asigurări, o să vină impactul daunelor morale. Încep să ajungă la final, pentru despăgubire, procesele începute în 2007-2009, iar acum se nasc şi mai multe astfel de procese cu pretenţii foarte mari - de la multe zeci de mii de euro la sute de mii de euro. Mă aştept ca tarifele la RCA să crească semnificativ în 2012, cu 2-3-4% de la o lună la alta şi măcar cu 25%, cumulat, pe tot anul", spune şeful Otto Broker, Victor Şraer.

Asigurătorii au dus agresiv tarifele în jos, iar şeful Otto Broker crede că le va fi greu să recupereze această reducere, deşi realitatea ar justifica acest lucru.

"Pentru 2012, tarifele au început să fie regândite, spre niveluri mai rezonabile, asigurătorii fiind împinşi de pierderi şi de verificările CSA. Deşi tarifele ar trebui să se dubleze, cred că vom vedea creşteri treptate în paşi mici, cu circa 10-15% pe tot anul. Depinde foarte mult şi de încrederea oamenilor în asigurări", apreciază şi Bogdan Andriescu, şeful Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR). NORME

Reguli noi de la CSA

  • Asigurătorul RCA este obligat la plata despă gubirii dacă, în termen de cel mult trei luni de la avizarea producerii daunei, nu a notificat păgubitului respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii. 
  • Termenul în care asigurătorul are obligaţia de a comunica asiguratului/păgubitului intenţia de a desfăşura investigaţii a fost redus de la 10 zile la 5 zile lucrătoare.
  • În cazul daunelor pentru care valoarea reparaţiilor este posibil să depăşească valoarea vehiculului avariat, asigurătorul are obligaţia de a comunica păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată.