Cum văd timișorenii România la 30 de ani de la Revoluție

Cum văd timișorenii România la 30 de ani de la Revoluție

Au trecut 30 de ani de la evenimentele care în 1989 au adus libertatea în România.

La Timişoara s-a organizat un Marş al Libertăţii, pe acelasi traseu ca-n 1989, marcând astfel în mod simbolic cele trei decenii de la momentul în care, în acest oraş, se aprindea scânteia revoltei populare ce avea să ducă la căderea regimului comunist.

Manifestările de la Timișoara au început la prima oră a dimineții cu un simpozion la care au luat parte foştii revoluţionari. Mâhniți de cum arată țara, aceștia au spus că nici acum nu se cunoaşte adevărul, că vinovaţii pentru morţii de atunci au rămas nepedepsiţi şi că idealurile de democraţie şi libertate de acum 30 de ani s-au deteriorat.

Participanții la simpozion și-au reamintit evenimentele petrecute la Timișoara în decembrie ’89, au discutat despre aspectele controversate ale revoluției, dar și despre ceea ce s-a întâmplat în acești 30 de ani de democrație.

Ne puteți urmări și pe Google News

Întrebat cum vede revoluția română după 30 de ani de la producerea ei, Viorel Sasca, unul dintre participanții momentului 1989, a răspuns: „Neterminată. Din păcate, multe lucruri încă trenează. Unul dintre ele, extrem de dureros, este cel al pedepsirii vinovaților de încercarea de reprimare a revoluției și de morții de după fuga lui Ceaușescu, când toate instituțiile de represiune ale statului au declarat prin conducătorii lor că sunt de partea revoluţiei”.

Și profesorul de istorie Adrian Kali, rănit în revoluție, a vorbit despre păstrarea memoriei eroilor martiri în conștiința tinerei generații: „Ar trebui să știe că libertatea lor se bazează pe sângele unora, la care ei nici măcar nu se duc să le pună o floare sau nici nu-i interesează cum s-au numit. Asta este drama acestui popor”.

A fost prezent la evenimentul de azi și directorul științific al Institutului Revoluției Române, istoricul Constantin Corneanu. Acesta a declarat, citat de RRA, că ultimii 30 de ani au fost marcați de lumini și umbre. „La 30 de ani după, alegerile sunt libere. Din păcate, nu se înțelege că nu revoluția română din decembrie 1989, nu cei care au luptat pentru libertatea poporului român din decembrie 1989 sunt vinovați de modul în care noi ne-am gestionat libertatea. Poate că am încurajat anumite atitudini în societate, care au dus la deteriorarea ideii de libertate și de democrație”, a explicat profesorul Corneanu.