Când vor veni primele ninsori în România. Meteorologii au actualizat prognoza pentru iarna 2022-2023

Prognoza meteo luni, 19 aprilie

Anotimpul de iarnă se apropie cu pași repezi. Însă, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, vom avea parte de foarte puțină zăpadă, în special în primele luni din acest anotimp. Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a transmis cum va fi iarna 2022-2023.

Directorul ANM a anunțat, joi, că iarna aceasta va fi una blândă, însă ne așteaptă bineînțeles și temperaturi scăzute. Cu toate acestea, stratul de zăpadă, mai ales în primele luni de iarnă, va fi unul foarte subțire.

Cum va fi vremea în lunile ce urmează

„Luna octombrie a debutat cu o vreme deosebit de caldă, cu valori de 33 de grade în partea de sud-est, apoi au urmat zile mai răcoroase, așa cum se întâmplă în acest moment, după care la sfârșitul de săptămână vom avea din nou temperaturi de 24-25 de grade.

În intervalul 10-17 octombrie, temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit. Aceste alternanțe vor fi specifice până în data de 31 octombrie”, a precizat directorul ANM.

Urmează o iarnă mai blândă decât în mod obișnuit, însă nu este exclus să avem intervale cu temperaturi de până la -15 grade Celsius sau chiar perioade cu precipitații mai abundente decât în mod obișnuit.

Când vom avea parte de zăpadă

În această iarnă, meteorologii se așteaptă la o iarnă cu un strat subțire de zăpadă, în majoritatea țării, cu excepția sud-vestului țării unde se așteaptă valori normale.

Despre o iarnă blândă vorbește și Centrul European pentru Prognoze pe Termen Mediu și Serviciul Meteorologic al Marii Britanii.

„Ne așteptăm ca temperaturile să fie peste medie la nivelul întregii țării, ușor mai ridicate, ceea ce favorizează formarea de precipitații sub formă lichidă”, a declarat George Gârbacea, cercetător științific. Potrivit Centrului European de Prognoze, în primele luni din această iarnă șansele să ningă sunt extrem de mici.

În prognoza efectuată de Serviciul Meteorologic al Regatului Unit aproape toată țara este colorată în portocaliu, pesemne că România se va confrunta cu lipsa zăpezii.

„Pentru culturile aflate în câmp ar fi preferabil ca toamna să înceapă să își intre în drepturi, adică să ne apropiem de iarnă cu temperaturi din ce in ce mai scăzute. Dacă se ating temperaturi negative - 10, -15, ar fi bine să avem un strat superficial de zăpadă”, a declarat Daniel Alexandru, lider laborator agrometeorologie, potrivit Adevărul.