Cum va arăta cel mai înalt hotel din lume. Marriott DĂ LOVITURA în Dubai | FOTO
- Dan Stancu
- 9 februarie 2012, 19:23
Reţeaua hotelieră Marriott a anunţat deschiderea în Dubai, până la sfârşitul anului, a celui mai înalt hotel din lume, care va avea 1.608 camere, transmite agenţia Belga, preluată de Agerpres.
Cu o înălţime de 355 de metri, JW Marriott Marquis Dubai va fi cel mai înalt hotel din lume, având cu numai 26 m mai puţin decât Empire State Building din New York, precizează Marriott International într-un comunicat.
Hotelul, care urmează să-şi primească primii clienţi în ultimul trimestru al anului, se va deschide în două etape, prima dată cu 804 camere, câteva restaurante şi saloane, a mai spus grupul, fără a preciza care sunt costurile proiectului.
Dubai, unul din cei şapte membri ai Emiratelor arabe unite, care s-a remarcat în ultimii ani prin mai multe proiecte de mare anvergură, printre care cel mai înalt turn din lume, Burj Khalifa, inaugurat în ianuarie 2010, a fost serios afectat de criza financiară mondială din 2008.
Imagini cu exteriorul hotelului şi din camere:
Zona de restaurante şi conferinţe