Antipatia opiniei publice faţă de Martin Shkreli, fondatorul şi directorul unei companii farmaceutice din SUA care a majorat, peste noapte, de 5000% preţul unui medicament, a atins cote paroxistice după audierea acestuia de către Congresul american. “Cea mai detestată persoană din Statele Unite”, cum a fost descris de presa de peste ocean, Martin Shkreli a refuzat cu emfază şi aroganţă să răspundă la întrebările congresmenilor privind această majorare stupefiantă, catalogându-i ulterior pe aleşii care au încercat să-l audieze drept “imbecili”.
Fostul director al companiei Turing Pharmaceuticals, acuzat că şi-a băgat în buzunar bani mânjiţi de sânge, s-a schimonosit în fel şi chip în faţa congresmenilor, respingând toate întrebările acestora cu un răspus livrat zeflemitor: “La sugestia avocatului meu, invoc Amendamentul 5 şi refuz respectuos să răspund la întrebările dv” (respectivul amendament îi dă posibilitatea să evite riscul autoincriminării). La doar câteva minute după terminarea audierilor, Martin Shkreli posta pe Twitter: “Dificil de acceptat că poporul este reprezentat de asemenea imbecili”.
Turing Pharmaceuticals, compania creată şi condusă de Martin Shkreli până la arestarea sa din decembrie, a intrat în atenţia autorităţilor pentru fabuloasa majorare a preţului la Daraprim, de la 13,50 de dolari la 750 dolari pentru o singură pastilă (practic cu aproximativ 5500%), la o lună după ce a achiziţionat patentul. Daraprim este pe piaţă de peste 60 de ani şi se află pe lista de medicamente esenţiale a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Este folosit în tratamentul toxoplasmozei, una dintre una dintre cele mai frecvente infecţii parazitare care îi afectează în principal pe copii şi pe cei cu sistemul imunitar compromis, cum sunt cei care suferă de SIDA sau cancer. Compania Turing Pharmaceuticals a cumpărat dreptul de a produce medicamentul în august 2015 în schimbul sumei de 55 milioane de dolari. Costul de producţie al unei pastile este de doar 1 dolar, dar ajunsese să se vândă cu 13,5 dolari în urma schimbării succesive de producător.
Elijah Cummings, congresman democrat de Maryland, a explicat că Turing Pharmaceuticals a câştigat din vânzarea respectivului medicament aproape 100 de milioane de dolari, din luna agugust 2015, în condiţiile în care costurile de producţie sunt de doar un milion de dolari. “Sunt bani mânjiţi de sânge, domnule Shkreli”, i-a spus congresmanul democrat bărbatului de 32 de ani care a întâmpinat rânjid batjocoritor aceste vorbe. “Nu e amuzant, domnule Shkreli”, i-a mai spus Cummings lui Shkreli a cărui expresie facială rămas în continuare sfidătoare.
“Ce i-ai spune unei femei însărcinate, fără soţ, fără venituri, care are SIDA şi are nevoie de Daraprim ca să trăiască”, l-a întrebat pe audiat şeful comisiei, congresmenul republican de Urah Jason Chaffetz. Shkreli s-a aplecat către microfon şi a rostit din nou solemn: “La sugestia avocatului meu, invoc Amendamentul 5 şi refuz respectuos să răspund la întrebările dv…”
Shkreli a fost arestat în decembrie, anul trecut, pentru implicare într-o serie de operaţiuni investiţionale frauduloase. FBI investighează în prezent tranzacţiile financiare derulate de compania farmaceutică a lui Martin Shkreli şi un fond de investiţii pe care l-a condus înainte de Turing Pharmaceuticals.
Antipaticul afacerist este apărat în prezent de Ben Brafman, unul dintre cei mai redutabili avocaţi din New Zork, care l-a apărat şi pe Dominique Strauss Kahn, fostul preşedinte al Fondului Monetar Internaţional, în dosarul Sofitel.
La sfârşitul audierilor, Ben Brafman, le-a declarat jurnaliştilor: “Domnul Shkreli nu este un răufăcător. Este un erou…dedicat trup şi suflet salvării de vieţi. În nici un caz nu a fost lipist de respect…ce aţi văzut a fost o energie a emoţiilor şi tensiunii”.