Cum se vinde pe șest Transilvania. Statusul romano-catolic s-a înfiinţat fără a avea o personalitate juridică (III)

În viziunea unor istorici retrocedarea imobilelor din Ardeal anulează Unirea de la 1918. „Reconstituirea dreptului de proprietate pentru composesoratele maghiare ar însemna, de facto, restituirea Transilvaniei către maghiari, adică anularea întregului act de la 1 decembrie 1918. Bunurile edificate din fondurile publice de către statul şi coroana ungară aparţin tuturor cetăţenilor României, indiferent de etnie. În opinia lui Pavelescu, composesoratelor maghiare nu au avut niciodată în proprietate imobilele solicitate.

Din organizaţie făceau parte clerici, deputaţi şi intelectuali maghiari din Transilvania, iar prezenţa acestora în asociaţie a creat notorietatea necesară pentru ca regele Ungariei să-i ofere în administrare multe dintre proprietăţile regatului. Dar, Statusul nu a deţinut niciodată proprietatea pe aceste proprietăţi, ci doar le-a avut în administrare”. Iar apoi, prin actul de Unire de la 1 Decembrie 1918, statul român a devenit proprietarul tuturor bunurilor care aparţinuseră Ungariei, până la acel moment. Problema proprietăţii din Transilvania a fost de altfel stabilită, atât juridic cât şi istoric, în perioada interbelică, când, pe baza cercetărilor lui Onisifor Ghibu, Istrate Micescu, Victor Onişor sau Vasile Borza statul român nu a recunoscut proprietatea acestor bunuri în favoarea Statusului.

În 1931, pentru a răspunde pretenţiilor Bisericii Romano-Catolice de a fi moştenitoarea Statusului, s-a format o comisie interministerială condusă de Onisifor Ghibu. Pentru a răspunde la aceeaşi întrebare, în perioada 1946-1948, a funcţionat o altă comisie condusă tot de Onisifor Ghibu. În ambele cazuri s-a răspuns că statul român este proprietarul de drept. Deci în 1948, cele 1.300 de localuri de şcoli nu au fost luate de la Biserica Romano-Catolică, pentru că de drept nu aparţineau acesteia. În 1918 s-a realizat Unirea Transilvaniei cu România, consfinţită prin Tratatul de la Trianon din 1920. Art. 45 al acestuia consemnează faptul că Ungaria renunţă în ce o priveşte în favoarea României la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare, situate dincolo de frontierele Ungariei. Aşadar, toate averile statului ungar reveneau statului român, deci inclusiv averile Statusului romano-catolic.

În perioada interbelică disputa a fost foarte vie, pentru deplina lămurire fiind înfiinţată la Bucureşti comisia guvernamentală condusă de către Onisifor Ghibu, publicand 3 volume pe marginea acestor cercetări. Toate aceste volume atestă, pe baza arhivelor româneşti, maghiare, austriece şi a celor din Vatican, justeţea ideii că averile Statusului catolic aparţineau de drept statului român. După cum îmi spunea de curând regretatul Octavian Ghibu, regele Carol al II-lea, primul-ministru de atunci, Nicolae Iorga, şi Nicolae Titulescu au fost pe deplin de acord cu concluziile comisiei Ghibu. Reprezentanţii Statusului Romano Cartolic, precum şi ai Bisericii catolice sau ai UDMR se ţin departe de această polemică, afirmând că singura în măsură să stabilească legalitatea retrocedărilor este Justiţia.

Planul în pași mărunți ai UDMR-supervizat de Budapesta este o realitate. Să nu uităm că în 2006, UDMR-istul Antal Arpad Andras, deputat în Parlamentul României, făcea următoarea declarație presei de limbă maghiară din România: ”Am speranța că președintelui Băsescu nu-i va placea dacă românii din secuime vor ajunge să împărtășească soarta sârbilor din Kosovo. Trebuie să se orienteze și să se decidă ce vrea să devină, adica un Miloșevici sau un Tito al României”. Practic, deputatul UDMR nu excludea posibilitatea ca românii din județele Covasna și Harghita să fie masacrați, întocmai ca sârbii din Kosovo, în cazul în care România nu v-a acorda mult visata autonomie teritorială pe criterii etnice a așa-zisului ținut secuiesc. Ulterior, Antal Arpad și-a întărit afirmațiile într-un interviu acordat Radio Cluj.

Să nu uităm că în luna iunie 2011, președintele Consiliului Județen Covasna, Tamas Sandor, liderul organizației UDMR Covasna, a invocat nesupunerea civică și chiar folosirea armelor pentru obținerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice. ”Dacă nu se poate rezolva pe plan politic, vom fi nevoiţi să recurgem la nesupunere civică, am discutat deja cu conducerea UDMR, cu conducătorii bisericilor maghiare, cu autorităţile administraţiilor locale şi cu reprezentanţii societăţii civile. Mai exact, asta înseamnă că, în prima fază, vom ieşi în stradă paşnic, fară arme, cum am dovedit în ultimii 20 de ani că ştim să facem. Apoi, dacă nu se rezolvă nici aşa, o să vedem…”. Nu e întâmplător că UDMR invocă violența pentru obținerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a așa-zisului ținut secuiesc.

Nimeni din conducerea centrală sau din alte organizații județene ale UDMR nu s-a delimitat de aceste declarații care incită la violență și la ură interetnică cât se poate de direct. Declarațiile celor doi au rămas fără veo replică din partea altor membri UDMR, fiind astfel susținute tacit de către liderii Uniunii Democrate Maghiare din România, nostalici ai Ungariei Mari, la care se adaugă acțiunea primarului UDMR din Miercurea Ciuc, Robert Kalman Raduly, din septembrie 2010,care  a aprobat desfășurarea în centrul municipiului a unei parade cu husari pentru celebrarea ocupării oraşului de către amiralul Miklos Horthy, în 11 septembrie 1940, în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940.

Uniunea Democrată Maghiară din România forțează impunerea limbii maghiare ca singura limbă oficială în zonele controlate politic și economic de aceasta. S-a vorbit în permanență în ultimii ani despre nevoia de a permite maghiarilor din România să-și utilizeze în mod liber limba maternă. Din păcate însă, încet dar sigur,  UDMR a creat, cu ajutorul clasei politice românești, cadrul legal pentru oficializarea limbii maghiare în zonele controlate politic și economic de UDMR și dispariția limbii române din aceste zone.

De la posibilitatea de a se putea adresa în limba maghiară la ghișeele de relații cu publicul, s-a ajuns încet și sigur la desfășurarea ședințelor de consilii locale sau județene doar în limba maghiară (și traducerea acestora în limba oficială de stat pentru consilierii români), la formulare tipizate și corespondeță oficială între instituții publice doar în limba maghiară, la inscripții exclusiv în limba maghiară etc.

Nu puține sunt cazurile în care primariile controlate de UDMR au pagini de internet exclusiv în limba maghiară sau editează publicații din fonduri publice exclusiv în limba maghiară. Limba maghiară a devenit criteriu de angajare în administrația publică locală din județele controlate de UDMR, fapt care a dus la o veritabilă epurare etnică a românilor din zeci de instituții publice. Din păcate, având în vedere mobilitatea demografică precum și tensiunea din aceste comunități, niciodată vreun român nu va mai fi angajat în acest instituții publice.

Nu trebuie decât să re-gândim în cheia corectă acest puzzle, (din care lipsesc extrem de multe aspecte ale ”prieteniei” UDMR), cea a ultimelor dezvăluiri făcute de Dan Andronic în legătură cu planul Budapestei de a anexa Transilvania, ca să ne dăm seama, că nici una din acțiunile ”noului UDMR”, cel al veterinarilor lui Wolland, nu este întâmplătoare, ci programatică. Și, din păcate, cu ajutorul cozilor de topor din politica românească, perfect realizabilă.

Citește partea a doua:  Cum se vinde pe șest Transilvania. UDMR – sub zodia veterinarilor lui Wolland (II)