Debutul lui Adrian Păunescu cu volumul «Mieii primi» (de fapt debutul editorial a avut loc în anul precedent, 1965, cu «Ultrasentimente » – n.r.) a fost formidabil, după Nichita Stănescu era considerat a doua revelaţie a literaturii române contemporane", spune Mircea Dinescu despre valoarea literară a poetului Păunescu. De altfel, lumea literară – creatori şi critici – este unanimă în a aprecia valoarea operei păunesciene, în special poeziile scrise în anii ’70- ’80.

Marin Sorescu aprecia, în 1972, după apariţia volumului "Istoria unei secunde", modul păunescian "în care îmbină liricul cu polemicul; poezia sa este o poezie de atitudine, în primul rând; atitudine făţişă; am putea spune pledoarie – şi în focul demonstraţiei zăreşti şi colţii, şi lacrimile; când Adrian Păunescu îşi arată colţii, e un autor de pradă: inerţia, vechi apucături, îndărătnici şi sfătuitori de ocazie sunt sfâşiaţi în largi hiperbole, făcuţi cu miere şi oţet şi puşi pe munţi la uscat, în priveliştea lumii (…)."

Poetul care a învins critica

Greu de încadrat în canoanele clasice ale poeziei moderne, Păunescu a dat de furcă criticilor, care i-au semnalat nonconformismul literar, dar i-au recunoscut valoarea.

"I se reproşa lui Adrian Păunescu, pe la începutul carierei, lipsa de frână estetică, imposibilitatea disciplinării materiei poetice, însuşirea fanfaronă de forme goale, apocalipsa verbală, răsfăţul imagistic etc., pentru ca, imediat, aproape toată lumea, direct sau implicit, să-i recomande tânărului foarte talentat mai multă claritate, ordine şi, bineînţeles, precizie. (…) S-a întâmplat că Adrian Păunescu nu a devenit, după prescripţiile criticii, mai limpezit, mai ordonat, iar poezia lui a continuat să şocheze ca un ţipăt necontrolat, dar viu. Şi Adrian Păunescu a reuşit să convingă, a învins prin perseverenţă şi prin înfricoşarea pe care o răspândeşte răsuflarea sa ciclopică. Şi critica literară a acceptat, copleşită, această prezenţă bubuitoare" aprecia, la rândul său, criticul literar Eugen Negrici.

"Vreau să spun că totdeauna l-am considerat pe Adrian Păunescu un mare poet, o enciclopedie a românilor. A avut curajul artistic să renunţe la achiziţiile poeziei moderne şi să folosească mijloacele poetice tradiţionale ca să se adreseze direct unei cât mai mari mulţimi de oameni. Poezia lui a avut un ecou imens şi nu va fi uitată prea repede. Împotriva unor opinii larg răspândite, Adrian Păunescu a fost şi un mare om, cald şi generos", a declarat pentru EVZ criticul literar Alex Ştefănescu.

Potrivit criticului şi istoricului literar Gabriel Dimisianu, "Adrian Păunescu ocupă în literatura română un loc al lui. A fost un poet adevărat, autentic, puternic, mai ales în perioada tinereţii. Poeziile lui vor fi citite şi peste 10-20 de ani, în special cele scrise în perioada anilor ’70-’80, care sunt de neocolit. Mai târziu, multe lucruri au evoluat spre jurnalism, şi a fost mai mult sentimental decât substanţial, dar nu este cazul să vorbim despre asta acum. Adrian Păunescu va rămâne mereu un poet adevărat, regret foarte mult pierderea lui".

Cel mai prolific

Cele peste 50 de volume de poezie ale lui Adrian Păunescu în asigură titlul incontestabil de cel mai prolific poet român. Poeziile sale însumează peste 300.000 de versuri, iar unele dintre volumele publicate într-o cadenţă aproape anuală între 1965 şi 2010 au peste 500 de pagini.

"Ca poet, cred că a fost cel mai prolific din literatura română. Rămân destule poezii, chiar volume întregi, şi e greu de făcut o selecţie în câteva cuvinte. Cele mai puternice rămân acelea despre părinţi şi despre universul poeziei. A fost un poet industrios, cu o personalitate torenţială, care, alături de mult material steril, a produs şi minereu autentic. Ar merita reevaluat şi ca poet, şi ca gazetar, căci a marcat decenii întregi de presă", opinează criticul literar Paul Cernat.

"Cultura pop-folk (1970 – 1980) e dominată în proporţie de 90% de el. Renume de dizident e mult spus, dar regimul pe care până la un punct l-a servit s-a şi temut de el, căci avea o personalitate greu de domesticit. A fost şi un negociator foarte abil între regim şi lumea cultural-artistică, un mediator. A intervenit pentru scriitori cu probleme la dosar şi foşti deţinuţi politici care trebuiau reintegraţi. De pildă, Marin Sorescu (după scandalul meditaţiei transcendentale), Nicolae Steinhardt, Mircea Eliade – în recuperarea căruia a avut un cuvânt greu de spus în anii ’60, Păunescu fiind şi singurul care i-a luat un interviu în perioada post-belică. Iarăşi, în ce priveşte filmul de Lucian Pintilie, «Reconstituirea», a avut o influenţă hotărâtoare apropo de apariţia lui. Tot Adrian Păunescu a găzduit apariţia în foileton a volumului lui Marin Preda, «Imposibila întoarcere», un volum cu mesaj împotriva tezelor din iulie 1971 şi a încercării lui Ceauşescu de a reintroduce realismul socialist în literatură", subliniază Paul Cernat.

"Sunt radical
Nu cred să existe
Înger mai urât
Şi demon mai frumos
Decât omul
Şi, mai mult decât atât
Nu cred să existe
Accident mai rodnic
Şi lege mai contrariată
Decât omul."

ADRIAN PĂUNESCU, "Sunt Radical" – "Poezii cenzurate"

L-A SUNAT PE DINESCU DUPĂ 20 DE ANI

"Mircea, mi-e dor de cel ce ai fost odinioară"

"Un caz dramatic, de scriitor cu mare vocaţie, care n-a avut nevoie de un vultur care să-i mănânce ficatul pentru că şi l-a mâncat singur printr-un destin nefericit." Aşa l-a caracterizat, pentru EVZ, poetul Mircea Dinescu pe Adrian Păunescu.

"Puţină lume ştie că el a fost cel care a polemizat cu Ceauşescu în anii ’70. Acesta s-a isterizat puţin şi a fost nevoie să intervină Zaharia Stancu şi Marin Preda ca să-l ierte pe Păunescu pentru ieşirea lui tumultuoasă… Din acea ceartă a ieşit o mare iubire, fatală şi pentru Ceauşescu, şi pentru Păunescu. Aici şi-a sucit destinul. După primul volum şi după «Fântâna somnambulă», un volum extraordinar de versuri, el a intrat în altă categorie. Poetul şi-a ieşit din piele şi a devenit omul cetăţii. Şi-a pus vocaţia în slujba dictatorului", consideră Dinescu.

"Sigur că el ducea o viaţă dublă, pentru că pe lângă cearşafurile alea pe care le scria despre nea Nicu, scria şi poezii în ton bacovian. Eu cred că el va rămâne un poet important pentru poeziile lui de dragoste sau pentru poeziile sale «rănite». Dar a jucat într-o piesă care s-a sfârşit prost până la urmă", crede Dinescu.

"Cu două zile înainte să se interneze m-am trezit cu un telefon de la el pe la 12 noaptea. Noi nu vorbisem vreo 20 de ani. (…) Părea tulburat, mi-a spus o singură frază: «Mircea, mi-e dor de cel ce ai fost odinioară». Atunci am avut o tresărire, mi-am dat seama că el se referea probabil la ce a fost el odinioară, pe când eram şi eu tânăr poet şi el era glorios ca poet în lumea literară", conchide Mircea Dinescu.

POLITICĂ

Nicolae Ceauşescu şi Ion Iliescu au fost cei doi lideri politici care au marcat cariera politică a lui Adrian Păunescu. Ambilor le-a rămas apropiat şi loial până la sfârşit

Florin Ciornei

Adrian Păunescu a fost un activist politic atât în timpului regimului Ceauşescu, cât şi după Revoluţie, ca apropiat al lui Ion Iliescu. Până în 22 decembrie 1989, a activat în PCR ca secretar UTC la Uniunea Scriitorilor. În 1992, se înscrie în Partidul Socialist al Muncii (PSM), ulterior devenind prim-vicepreşedinte. PSM reprezenta stânga extremă şi a fost un partid-satelit al PDSR (PSD), condus de Ion Iliescu.

La alegerile din 1992, PSM intră în parlament, iar Păunescu devine senator de Dolj. Totodată partidul său formează, alături de PDSR, PUNR şi PDAR, coaliţia de guvernare supranumită "Patrulaterul roşu" care sus ţinea cabinetul Văcăroiu. La alegerile din 1996, partidul lui Păunescu nu mai intră în parlament.

Aflat în declin, PSM fuzionează în 2000 cu formaţiunea condusă de Ion Iliescu, iar Păunescu obţine un nou mandat de senator sub sigla PSD. La alegerile din 2004, îşi reînnoieşte mandatul de senator. Timp de opt ani, până în 2008, a condus Comisia de cultură şi mass-media din Senat.


CARIERĂ POLITICĂ. Adrian Păunescu şi Ilie Verdeţ au condus împreună Partidul Socialist al Muncii, un satelit al PDSR
FOTO: ARHIVA EVZ

Un partid pentru Ion Iliescu

După alegerea lui Mircea Geoană ca preşedinte al PSD, Păunescu, loial lui Iliescu, devine un opozant fervent al noii conduceri. În şedinţele grupului senatorial PSD, îl contestă frecvent pe Geoană Încearcă să-l convingă pe Iliescu să demisioneze din PSD şi să formeze împreună un alt partid de stânga. A fost ultimul proiect politic în care a încercat să se implice Adrian Păunescu.

Demersurile sale privind crearea unui nou partid de stânga s-au lovit de refuzul lui Ion Iliescu. În final, intră în dizgraţia conducerii PSD. La alegerile din 2008, organizaţia Dolj nu-i mai susţine candidatura.

La insistenţele lui Iliescu, i se găseşte un loc la Hunedoara, dar nu a reuşit să convingă electoratul şi pierde mandatul de senator. Aici se încheie cariera politică a lui Adrian Păunescu.

Din 2008, devine pensionar parlamentar şi rămâne comentator politic la Realitatea TV. Din această ultimă activitate obţinea de la postul lui SOV 28.000 de euro numai în anul 2008, conform ultimei sale declaraţii de avere.

CENACLUL FLACĂRA

"Nimeni nu a făcut un mai mare serviciu lui Ceauşescu"

Andreea Dogar

În 1973, Adrian Păunescu înfiinţa Cenaclul "Flacăra", o serie de spectacole culturale care se desfăşurau din oraş în oraş. Pe traseu, Păunescu era adesea într-un proces de creaţie febril. Uneori, într-un drum de câteva ore, compunea zece piese, pentru zece interpreţi, povesteşte cântăreţul de muzică folk Victor Socaciu, care a făcut parte din Cenaclu între 1976 şi 1982.

"Cenaclul «Flacăra» era în acelaşi timp şi un laborator mobil. Mai toate cântecele au fost compuse în turnee. Iar Adrian Păunescu avea o putere de muncă extraordinară", spune el.

Timp de 12 ani, artiştii Cenaclului au susţinut peste 1.600 de spectacole de muzică şi poezie, în faţa miilor de spectatori: dansau, cântau, îi trimiteau poetului bileţele cu problemele lor şi credeau că îşi primesc porţia de libertate.

Instrument de fortificare a puterii

"Adrian Păunescu a reuşit – cu argumente pe care le bănuim – să obţină aprobarea clanului Ceauşescu pentru ca cenaclul revistei "Flacăra" să se transforme într-o manifestare grandioasă (…). La rândul lor, tinerii spectatori cărora li se adresa – în săli, în pieţe sau pe stadioane – intrau într-un soi de bizară frenezie. Li se părea că, faţă de atmosfera sumbră în care erau obişnuiţi să trăiască, participă la un eveniment epocal, la un moment astral", a fost concluzia Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, completând că Nicolae Ceauşescu "şi-a găsit un instrument excepţional de fortificare a puterii în persoana lui Adrian Păunescu".

<object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/2Ksl6DVk-u4?fs=1&amp;hl=en_GB&amp;color1=0x3a3a3a&amp;color2=0x999999"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/2Ksl6DVk-u4?fs=1&amp;hl=en_GB&amp;color1=0x3a3a3a&amp;color2=0x999999" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>

"Poetul nu uita, însă, niciodată să amintească tuturor celor încântaţi de ce văd şi de ce simt că datorează Conducătorului suprem – care vorbeşte prin gura lui – supunere şi iubire, căci numai El le poate asigura, în vremurile acelea tulburi şi în colţul acesta de lume, liniştea şi stabilitatea. Nimeni nu a făcut un mai mare serviciu propagandei şi regimului lui Ceauşescu", mai precizează raportul.

Mai popular decât Ceauşescu

În 1985, în timpul unui concert al Cenaclului pe un stadion din Ploieşti, cinci tineri au murit călcaţi în picioare în urma unei busculade create după terminarea bruscă a spectacolului, din cauza unei furtuni venite pe neaşteptate. Cenaclul a fost interzis, numele lui Păunescu nu mai putea fi rostit pe posturile de radio şi de televiziune, iar PCR, al cărui membru era din 1968, l-a sancţionat cu vot de blam cu avertisment.

"Ăla a fost doar un pretext pentru înlăturarea lui pentru că devenise incomod. Păunescu deja rivaliza ca notorietate cu Nicolae Ceauşescu. Şi atunci s-a găsit acest pretext pentru a fi înlăturat din viaţa publică", apreciază Socaciu.

AMINTIRI

"Ce sensibil, mă? N-oi fi mai sensibil ca un poet!"

Trecerea în nefiinţă a poetului Adrian Păunescu a îndoliat lumea fotbalului de la noi. "Bardul de la Bârca" a avut legături strânse cu multe persoane din lumea sportului-rege, iar cele mai frumoase imnuri ale unor echipe din ţara noastră sunt creaţiile sale.

Melodiile "Porţile ni se deschid" (imnul clubului Rapid) şi "Oltenia, eterna Terra Nova" (cântecul-simbol al echipei Universitatea Craiova) îi impresionează până şi pe suporterii rivali ai giuleştenilor, respectiv oltenilor.

Adrian Păunescu a fost un apropiat al fotbaliştilor de la Universitatea Craiova, care, în primăvara anului 1983, au fost la un pas de calificarea în finala Cupei UEFA.

"Adrian Păunescu a fost unul dintre cei care au dat viaţă acelei echipe de aur a Universităţii. Fără dânsul, n-ar fi existat Craiova Maxima"
, a mărturisit, pentru EVZ, Aurică Ţicleanu, fost jucător şi antrenor al echipei din Bănie.

<object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/8i49-dHjpRA?fs=1&amp;hl=en_GB&amp;color1=0x3a3a3a&amp;color2=0x999999"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/8i49-dHjpRA?fs=1&amp;hl=en_GB&amp;color1=0x3a3a3a&amp;color2=0x999999" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>

"Era foarte apropiat de noi, fotbaliştii. Ne ajuta cu tot ce putea, dar ne şi certa când se supăra. Ţin minte că o dată s-a făcut foc după un meci în care am jucat prost şi am pierdut. Ne-a băgat în şedinţă şi a început să ne certe pe toţi. Mitică Marcu (n.r. – fost atacant al Universităţii Craiova) a încercat o explicaţie: «Maestre, ştiţi, eu sunt o fire mai sensibilă şi…». «Ce sensibil, mă? N-oi tu fi mai sensibil ca un poet!», i-a tăiat-o imediat maestrul", ne-a mai povestit Ţicleanu.

Adrian Păunescu este cel care a reuşit să-l înduplece pe Gică Hagi să revină la echipa naţională a României, în 1999, după ce "Regele" renunţase la prima reprezentativă cu un an înainte. "A avut un mare merit atunci. M-a uimit şi pe mine, a uimit lumea. Omul Păunescu a fost mereu lângă mine, m-a sprijinit. România e mai săracă fără Adrian Păunescu", ne-a declarat ieri Hagi. (Mugur Băileşteanu, Daniel Conţescu)

<object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/SP3OomCdYxo?fs=1&amp;hl=en_GB&amp;color1=0x3a3a3a&amp;color2=0x999999"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/SP3OomCdYxo?fs=1&amp;hl=en_GB&amp;color1=0x3a3a3a&amp;color2=0x999999" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>

Te-ar putea interesa și: