Cum se va deconta diferența de preț la facturile de energie? Adrian Câciu vine cu reguli clare

sursă: arhivă

Criza energetică a adus facturi uriașe românilor, iar autoritățile caută varianta cea mai bună pentru a depăși această situație. Plafonarea prețului este una dintre măsurile impuse de Guvern, însă de cine depinde decontarea diferenței dintre prețul plafonat și cel de achiziție? Adrian Câciu vine cu precizări clare și pune totul pe seama comportamentului furnizorilor.

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, a vorbit despre plafonarea prețului la energie electrică. Oficialul prezintă reguli clare în ceea ce privește decontarea către furnizori a diferenței dintre prețul plafonat și cel de achiziție a energiei.

Comportamentul furnizorilor este unul dintre cele mai importante aspecte de care se va ține cont atunci când se va face decontarea. Potrivit oficialului, aceștia trebuie să demonstreze că au avut o conduită comercială adecvată și n-au fost sancționați pentru încălcarea legislației privind plafonarea și compensarea. Adrian Câciu susține că nu este corect ca statul să plătească atâta timp cât furnizorul nu și-a respectat obligațiile față de consumatori.

"Acest impact (al schemei de ajutor privind preţurile la energie n.r.) este undeva în zona 3 - 3,5 miliarde lei. Trebuie să ţinem cont de un lucru: decontarea către furnizori a acestei diferenţe între preţul plafonat şi eventuala cumpărare de către dânşii a energiei se va face ţinând cont de un comportament al acestor furnizori.

Trebuie să înţeleagă toată lumea că nu poţi să vii să ceri bani de la statul român cât timp tu nu ţi-ai respectat obligaţiile pe care le-ai avut prin lege. Şi să fiu foarte clar: conduita comercială adecvată mie mi se pare o chestiune de bun simţ, să demonstrezi faptul că furnizor fiind ai avut o conduită comercială adecvată şi n-ai fost sancţionat pentru încălcarea legislaţiei cu privire la plafonare şi compensare. Dacă vrem să avem o cascadă, un puseu inflaţionist care nu se mai termină, bun, nu facem nimic. Problema este că trebuie să facem structural şi acţionat anticiclic pe piaţa de energie", a spus Adrian Câciu, la Digi 24, citat de Agerpres.

Se fac schimbări în ceea ce privește piața liberă

Ministrul Finanțelor a vorbit și despre liberalizarea pieței la energie, menționând faptul că trebuie noi mecanisme de reglementare.

"Dar poate ne uităm şi unde apar scurtcircuitele pe această piaţă, poate sunt intermediari care nu au nicio legătură nici cu producerea nici cu furnizarea, care acţionează ca stimulatori, dacă vreţi, ai unui preţ suveică care nu are legătură cu energia. Adică, să spun aşa, cei care aleargă după profit", a punctat şeful de la Finanţe.