Rusia folosește nave de spionaj „fantomă”, deghizate în anbarcațiuni de pescuit. Acestea acționează în largul coastei Marii Britanii și mapează parcurile eoliene din Marea Nordului. Ele mai sunt interesate de și cablurile de comunicații. Flota de nave rusești navighează prin Marea Nordului pentru a culge date în vederea unui eventual sabotaj.
Rusia folosește nave de spionaj „fantomă” care sunt deghizate în traulere de pescuit în largul coastei Marii Britanii, pentru a mapa parcuri eoliene și cabluri de comunicațieii, în vederea unor acte de sabotaj, în cazul în care va intra în război cu Occidentul, potrivit unui articol publicat în DailyMail.
Flota de nave rusești navighează prin Marea Nordului pentru a colecta date despre unde sunt amplasate parcuri eoliene, conducte de gaz, precum și cabluri de energie și internet, se mai arată în această publicație. Navele efectuează misiuni de supraveghere subacvatică pentru a stabili modul în care infrastructura este interconectată, cu scopul de a planifica atacuri de sabotaj împotriva Occidentului, se spune într-un documentar difuzat de presa din Danemarca, Norvegia, Suedia și Finlanda.
Rusia urmărește să planifice atacurile de sabotaj în cazul în care va intra în război cu Occidentul, scopul acestora fiind paralizarea alimentării cu energie electrică în Europa, au avertizat unele surse de informații.
Rusia se pregătește de un conflict cu Occidentul
„În cazul unui conflict cu Occidentul, ei sunt pregătiți și știu unde să intervină dacă vor să paralizeze Danemarca”, a declarat șeful de contrainformații Anders Henriksen, din cadrul Serviciului Danez de Informare al Poliției. „Acest lucru face parte din strategia pentru Rusia, care este considerată foarte importantă și este coordonată direct de la Moscova”, a adăugat Nils Andreas Stensones, șeful Serviciului Norvegian de Informații. Comunicațiile radio interceptate de la marina rusă dezvăluie că Rusia folosește „nave fantomă” în Marea Nordului. Aceste nave și-au oprit emițătoarele și, prin urmare, nu pot fi urmărite în apele internaționale.
Kremlinul neagă acuzațiile
Kremlinul a respins miercuri afirmațiile presei care sunt considerate „fără temei”, reiterându-și apelul la „o anchetă internațională transparentă și imparțială” cu privire la sabotarea gazoductelor Nord Stream din Marea Baltică în septembrie 2022. Între timp, prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a considerat că informațiile sunt deosebit de „serioase”. „Acest lucru arată că avem o situație foarte riscantă în imediata noastră apropiere”, a declarat presei la o bază navală din sudul Suediei.
Presa Daneză, NRK din Norvegia, SVT din Suedia și Yle din Finlanda au subliniat modul în care nava rusă Amiral Vladimirsky este folosită pentru a colecta informații - în loc să efectueze cercetări oceanice, așa cum pretine Rusia. În noiembrie anul trecut, Vladimirsky a navigat în jurul mării Kattegat între Danemarca și Suedia fără a-și împărtăși locația timp de o lună - dar a trimis totuși mesaje radio unei baze navale din Rusia cu privire la poziția sa. Nava a încetinit când s-a apropiat de zone în care sunt parcuri eoliene și stăpâniți în zonă.
Radiodifuzorul DR a reușit să intercepteze semnalele radio și să localizeze nava. Videoclipul arată un bărbat purtând o mască în timp ce ținea în mână o pușcă semi-automată militară rusă, pășind în față pe puntea superioară, în timp ce un jurnalist RD se apropia de nava Vladimirsky într-o barcă de cauciuc. Alți câțiva bărbați înarmați au făcut un pas înainte. Nava rusă a navigat în jurul Mării Baltice, a Mării Nordului și a Kattegatului timp de o lună, ruta sa trecând pe lângă parcurile eoliene. Surse de informații spun că scopul acestei misiuni ar fi pregătirea pentru actede sabotaj care ar întrerupe cablurile de alimentare și de date de peste Atlantic și către restul Europei.