Producătorii de la BBC vor să fie pregătiţi pentru momentul în care Tony Blair va muri. Chiar dacă are numai 58 de ani, iar despre starea sa de sănătate se ştie că este bună, jurnaliştii de la BBC au început să lucreze la o serie de interviuri care să fie incluse în necrologul acestuia.
Blair, care, de altfel, a fost cel mai tânăr premier britanic, a stat în funcţie zece ani, din 1997, când abia împlinise 43 de ani, şi până în 2007. A avut, în perioada mandatului său, o problemă cardiacă, însă medicii nu au considerat că este motiv de îngrijorare.
Colegii din Partidul Laburist, abordaţi de BBC pentru a acorda interviurile în care să vorbească la timpul trecut despre Tony Blair, s-au declarat deranjaţi de iniţiativa jurnaliştilor. "Este de prost gust că se pregătesc deja de moartea lui Tony. Este încă un om relativ tânăr, sunt sigur că mai are mult de trăit", a declarat unul dintre aceştia, citaţi de publicaţia Daily Mail.
Între timp, cei de la BBC refuză să discute despre necrologul pe care-l au în pregătire. Însă, surse apropiate producătorilor britanici au precizat că interviurile se axează mai mult pe deciziile de politică externă luate de Tony Blair, în special în cele trei războaie în care a fost implicată Marea Britanie în timpul mandatului său: Afganistan, Irak şi fosta Iugoslavie.