Cum să-ți menții sănătatea intestinală în timpul vacanțelor dacă suferi de o afecțiune inflamatorie

Cum să-ți menții sănătatea intestinală în timpul vacanțelor dacă suferi de o afecțiune inflamatoriesursa: Freepik

Afecțiunile inflamatorii intestinale, de exemplu, boala Crohn și colita ulceroasă, pot face călătoriile stresante. Acestea pot provoca simptome precum dureri abdominale, diaree, oboseală și chiar pierderea în greutate. În timpul concediilor, manifestările pot fi exacerbate de schimbările de dietă, dar și de stres. Descoperă în acest articol care sunt cele mai simple și eficiente metode pentru menținerea unei bune sănătăți intestinale în timpul concediilor, dacă suferi de afecțiuni inflamatorii.

Controlul medical înainte de a pleca în concediu

Înainte de a pleca într-un concediu, mai ales dacă este mai lung, poți să-ți consulți medicul gastroenterolog, pentru sfaturi adaptate situației tale medicale, în funcție de destinație și de planurile de călătorie. De asemenea, acesta îți poate ajusta dozele de medicamente, dacă este necesar, și îți poate furniza prescripții medicale suplimentare, în caz de pierdere.

Trusa medicală pentru călătorii

Este foarte important să-ți pui în bagaj o trusă care să conțină tratamentele tale obișnuite, medicamente antidiareice și analgezice, precum și copii ale rețetelor primite de la medicul specialist. De asemenea, nu uita de probiotice naturale, care sunt extrem de utile pentru menținerea echilibrului intestinal. Alege probiotice de înaltă calitate, cu tulpini specifice, precum Lactobacillus și Bifidobacterium, și începe administrarea lor cu câteva săptămâni înainte de a pleca în călătorie, pentru a-i oferi corpului timp să se adapteze.

În funcție de nevoile tale specifice, poți apela și la alte suplimente alimentare care pot susține sănătatea sistemului intestinal. Vitaminele D, B9, B12, fier și acizii grași Omega-3 pot fi benefice în acest sens, pentru că pot ajuta la reducerea inflamației și a stresului oxidativ și  la susținerea funcției imunitare.

Glutamina este, de asemenea, un aminoacid esențial, pentru că poate repara și menține bariera intestinală și reduce inflamația. Totodată, un supliment alimentar cu berberine, un compus activ  extras din rădăcina de Berberis aristata, cunoscut pentru proprietățile de susținere a unui nivel glicemic normal și de reducere a simptomelor sindromului metabolic, poate fi util și pentru protejarea sistemului gastrointestinal, pentru că modulează microbiomul. Este recomandat să ceri sfatul medicului înainte de a începe un tratament cu orice tip de supliment alimentar nou. 

Alegerea alimentelor

În general, dacă este posibil, alege destinații cu acces la instalații sanitare curate, îngrijiri medicale de calitate și opțiuni alimentare adecvate. Persoanelor cu afecțiuni inflamatorii intestinale le poate fi dificil să mănânce în oraș, dar unele strategii pot fi foarte utile. Astfel, este recomandat să cauți online restaurante care oferă preparate proaspete, de calitate, gătite la abur sau la grătar și nu prăjite. Deși este tentant să încerci specialități noi, locale, evită alimentele crude sau gătite insuficient, produsele lactate nepasteurizate și nu consuma fructe și legume decât după ce te-ai asigurat că sunt bine spălate.

De asemenea, pentru a evita infecțiile bacteriene, consumă doar apă îmbuteliată, dacă nu ești sigur de sursă. Ai grijă să consumi o cantitate adecvată de apă, pentru că deshidratarea poate exacerba simptomele afecțiunilor inflamatorii intestinale. Și cel mai probabil știi deja că este recomandat să eviți băuturile alcoolice și pe cele carbogazoase, pentru că pot irita sistemul intestinal.

Dacă este posibil, optează pentru spații de cazare cu bucătărie. Astfel, îți poți pregăti mese adaptate nevoilor tale alimentare. Nu uita să ai mereu la îndemână gustări sănătoase și potrivite situației tale medicale, de exemplu, fulgi de ovăz sau orez instant, batoane energetice, fructe uscate, nuci sau biscuiți fără gluten.

Prevenirea toxiinfecțiilor alimentare este esențială, de aceea este recomandat să eviți mâncarea stradală și să te speli regulat temeinic pe mâini, mai ales înainte de a mânca.

Tehnicile de relaxare

Stresul poate agrava simptomele afecțiunilor inflamatorii intestinale. Include tehnici de relaxare în rutina ta de călătorie și pe tot parcursul concediului. Fă scurte sesiuni de meditație, yoga sau exerciții de respirație profundă, pentru a reduce stresul, a-ți menține echilibrul mintal și a-ți calma sistemul nervos.

Activitățile fizice

Practică și în timpul concediilor activități fizice, dar ascultă-ți corpul, pentru a nu-l suprasolicita. Optează pentru activități fizice de intensitate moderată, de la mersul pe jos și drumeții la înot și yoga. Poți căuta și o sală de sport în zona în care te vei caza, dacă îți place să faci fitness, dar nu uita să-ți iei pauze de relaxare, pentru ca organismul să se recupereze.

Ascultă-ți organismul, pentru a reduce riscurile și a-ți maximiza bunăstarea fizică, în timp ce explorezi noi destinații. Urmând aceste recomandări, poți călători în siguranță și îți poți menține sănătatea intestinală, chiar dacă suferi de afecțiuni inflamatorii cronice.