Cum să-ţi faci bloc ilegal, cu voie de la primărie

Cum să-ţi faci bloc ilegal, cu voie de la primărie

Primarul Onţanu a autorizat nelegal clădirea de pe strada Radovici, sector 2. Acum spune că nu-şi mai poate lua avizul înapoi, deoarece constructorii au ajuns deja la nivelul 3.

Construcţiile ilegale din sectorul 2, de pe strada Radovici, colţ cu Viitorului, împlinesc azi un an. În iunie 2007, EVZ publica primul articol despre firma AML Construcţii Locuinţe, care săpase fundaţia pentru două blocuri cu câte nouă etaje. Firma vindea deja pe site-ul propriu apartamentele, deşi nu avea autorizaţie de construcţie pentru cele două blocuri, iar jumătate din terenul pe care-l ocupase nu era al ei. În ciuda atâtor încălcări flagrante ale legilor, a amenzilor şi termenelor succesive de intrare în legalitate, pe care autorităţile, blânde, i le-au dat firmei constructoare, şi chiar a plângerii penale pe care Primăria Capitalei a făcut-o la adresa firmei, pentru ocupare ilegală de teren, azi constructorul pune planşeul etajului trei la unul dintre blocuri.

Cel care a ajutat la înălţarea blocului este primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, care, prin aparatul primăriei, a autorizat până la urmă una dintre clădiri, încălcând atât Legea nr. 50/1991, cât şi Planul de Urbanism de Detaliu pe care tot primăria i-l aprobase constructorului. Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) i-a solicitat primarului să ceară în instanţă anularea autorizaţiei semnată chiar de el, pe motiv că e nelegală. Acesta răspunde însă, cu nonşalanţă, că nu mai are cum s-o facă, deoarece clădirea a ajuns deja la etajul 3. Cazul din strada Radovici este unul tipic pentru modul în care poţi să construieşti oricând, oriunde şi oricum, în România anului 2008, cu largul concurs al autorităţilor. Măsuri de ochii presei

Saga blocurilor de pe strada Radovici a început cu tupeu şi continuă aşijderea. Firma AML Construcţii Locuinţe a început să sape fundaţia pentru două clădiri în numele unui cetăţean român stabilit în SUA, care deţine doar o parte din teren. Primăria Sectorului 2 nu i-a dat, iniţial, autorizaţie de construcţie petentului, ci l-a trimis la Capitală, pentru că voia un regim de înălţime de P+9, mult mai mare decât prevedeau reglementările zonale. Cum nici Capitala nu i-a aprobat aşa ceva, mai ales că nu deţinea tot terenul, firma şi-a continuat, fără probleme, construcţia. Ocupând abuziv restul de teren, al primăriei, firma a săpat până când, la intervenţia EVZ, autorităţile au amendat-o şi i-au cerut să sisteze lucrările.

Deoarece legislaţia e permisivă, dar nici funcţionarii publici nu dau pe afară de zel, patronii afacerii ilegale au reuşit să obţină totuşi autorizaţii, pe bucăţi. În primă fază, Primăria Sectorului 2 a autorizat firma să toarne betoane în fundaţie, chipurile ca să consolideze malurile şi să apere astfel casele de P+2 din jur. Lucrările s-au oprit câteva luni, pe timp de iarnă, ca să continue cu avânt din primăvară, când aceeaşi primărie, condusă de Neculai Onţanu, a emis o autorizaţie de construcţie doar pentru un bloc de P+3, pe terenul care aparţine cetăţeanului româno-american. Un an de ilegalităţi măreţe

Asta n-a împiedicat însă firma să-şi organizeze, tot ilegal, şantierul pe terenul care nu-i aparţine, unde are deja o fundaţie turnată, şi a mai montat o macara. Inspectorii Primăriei Capitalei au amendat firma pentru asta şi i-au dat termen, până la 15 iulie, să demonteze macaraua.

În afacere a intervenit însă şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, care a descoperit că autorizaţia dată de Primăria Sectorului 2 nu e legală. ISC a cerut primarului Onţanu şi prefectului Cătălin Deaconescu să ceară în instanţă anularea autorizaţiei, însă nici una dintre instituţii nu s-a conformat deocamdată. Într-o adresă trimisă la redacţie, arhitecta-şefă a sectorului 2, Adriana Bagdasar, ne explică de ce: „Nu s-a cerut anularea autorizaţiei deoarece lucrările de execuţie începuseră, deci autorizaţia de construire a intrat în circuitul civil şi a produs efecte“. Bagdasar recunoaşte că funcţionarii primăriei au inspectat şantierul, dar nu ar fi constatat nicio încălcare a autorizaţiei de construcţ ie emisă de primar, ba mai mult, arhitecta conchide că „pentru nerespectarea autorizaţiei de construcţie şi nereguli în şantier se fac răspunzători beneficiarul şi constructorul“.

Cum beneficiarul şi constructorul n-au avut nicio jenă să construiască ilegal nici până acum, nu-i va opri nimic, cu atât mai puţin autorităţile statului, să-şi continue clădirea şi, de ce nu, să ajungă chiar la etajul 9.

Deocamdată, azi, sărbătoreşte cu primele trei etaje un an de indiferenţă a autorităţilor în faţa ilegalităţilor. CINE VEGHEAZĂ LEGEA Prefectul se împiedică în etape

Prefectul Capitalei, Cătălin Deaconescu, ar trebui să fie un fel de „baubau“ al primarilor care încalcă legile. În cazul construcţiilor, Deaconescu spune că e limitat de parcurgerea unor etape obligatorii, ca să ia măsuri împotriva construcţiilor ilegale. „Noi am sesizat problema dezvoltării haotice Bucureşti încă din 2007, de aceea am stabilit un mod de lucru cu ISC, ca să putem ataca legal autorizaţiile sau planurile urbanistice emise de primării“, arată prefectul, care spune că în cazul „Radovici“ încă n-ar fi întrunite aceste etape ca să poată acţiona.

Ne puteți urmări și pe Google News