Laptopul este folosit de un număr din ce în ce mai mare de utilizatori, la birou, având în vedere avantajele pe care le prezintă în comparație cu desktop-urile.
Este compact, ușor de transportat, într-o geantă sau rucsac, iar din punct de vedere al performanței este comparabil cu orice computer de birou. În plus, spre deosebire de acesta, poate fi luat acasă ori într-o deplasare, permițând celui care îl folosește să lucreze de oriunde.
Pe de altă parte, trebuie spus că la fel ca orice echipament electronic, laptopul are nevoie de o întreținere periodică. Acest lucru, te scapă nu doar de murdăria și de praful care se depune ci ajută laptopul să funcționeze în parametric optimi, evitând supraincalzirea sau chiar defectarea.
Dacă te numeri printre cei care se folosesc de un laptop la serviciu, articolul de mai jos te va ajuta să-l îngrijești singur computerul, fără să fii nevoit să apelezi la firme specializate.
Ce vă trebuie pentru operațiune
Înainte să treci la operațiunea propriu-zisă de curățare a laptopului trebuie să te asiguri că ai la dispoziție tot ceea ce ai nevoie. Specialiștii recomandă să folosiți doar aceste lucruri și să nu încercați să le înlocuiți deoarece, altfel, riscați să zgâriați carcasa, displayul sau unele componente.
În primul rând aveți nevoie de câteva cârpe moi care nu lasă scame, din microfibră. Pe lângă acestea mai aveți nevoie de o șurubelniță de precizie, o soluție specială pentru curățarea laptopurilor, alcool izopropilic, puțină apă călduță și un spray cu aer comprimat.
După ce v-ați asigurat că aveți toate aceste lucruri la îndemână, puteți să vă apucați de treabă.
Mai întâi trebuie să închideți laptopul, să-l deconectați de la priză și să-I scoateți bateria. Apoi, așezați-l pe masă, pe un prosop moale.
Îndepărtați praful de pe componente
Curățarea laptopului presupune îndepărtarea prafului atât la exterior, cât și la interior. Începeți cu tastatura, folosind sprayul de aer comprimat. Suflați încet, cu ajutorul duzei, pentru a curăța fiecare tastă, după care continuați cu carcasa și displayul. încet
Apoi, închideți capacul, întoarceți aparatul lateral și suflași ușor în gurile de aerisire, scoțând praful afară. Folositi spray-ul pulverizând dintr-un unghi astfel încât resturile să fie suflate din computer în afară și să nu fie împinse în interior.
După ce ați încheiat această operațiune desfaceți capacele de pe partea din spate a echipamentului și curățați, cu același spray cu aer comprimat toate componente, asigurându-vă că nu mai rămâne fir de praf pe ele. Trebuie să fiți atent să nu deteriorați vreuna din piese sau să rupeți vreun fir.
Aveți grijă când îndepărtați praful de pe ventilatoare. Pentru a le împiedica să se rotească și să se deteroioreze, în timp ce suflați aerul, așezați un tampon de bumbac sau o scobitoare între lamele ventilatorului ca să le împiedice să se miște.
Curățați carcasa cu o cârpă umezită
După ce ați încheiat operațiunea de curățare a prafului, treceți la pasul doi, curățarea carcasei. Pentru asta folosiți o lavetă din microfibră pe care mai întâi o umeziți foarte puțin în apa călduță. Stoarceți foarte bine pentru că nici o picatura de apa nu trebuie să ramână pe laptop. După ce curățați carcasa cu cârpa umezită, folosiți o a doua lavetă, uscată pentru a îndepărta toate urmele de umezeală rămase.
După ce ați încheiat cu carcasa, treceți la ecran. În cazul în care nu doriți să folosiți un produs special de curățare a displayului, ștergeți-l cu o cârpă uscată. În cazul în care acesta prezintă urme mai dificil de îndepărtat, umeziți ușor laveta. Nu folosiț detergent sau alte soluții de curățat geamuri și nici nu pulverizați pe ecran. Există riscul unei defecțiuni.
La final, cu ajutorul unei bucăți de lavetă, folosindu acoolul izopropilic, pe care îl puteți achiziționa din farmacii, treceți la curățarea tastaturii. Alcoolul va distruge bacteriile și va îndepărta orice pericol de genul acesta care v-ar putea provoca probleme de sănătate.
În final, după ce ați încheiat operațiunea, nu vă grăbiți să reporniți laptopul, ci asigurați-vă că este perfect uscat.
Ceasul de mână, un accesoriu clasic ce demonstrează stil și eleganță
Reguli de urmat într-o vacanță, în timpul de pandemiei