Ne aflăm în plină criză, una atât de neașteptată încât puține persoane în viață își amintesc să fi trăit o perioadă similară. Am fost martorii unei treceri bruște de la o problemă de sănătate la o criză politică, o criză socială, o criză culturală.

Prezenți la apel, profesioniștii noștri din sănătate, agenții de siguranță publică, lucrătorii din transport sau logistică și mulți alții își îndeplinesc cu curaj îndatoririle. Fără niciun dubiu, numărul deceselor, numărul celor rămași fără serviciu și nivelul crescut al sărăciei, provocate direct și indirect de coronavirus, constituie o tragedie globală.

Cred și sper că această criză cu care ne confruntăm ne va ajuta să fim mai responsabili ca cetățeni ai planetei și mai prezenți în realitatea politică și economică a țării. De asemenea, sper că vom aprecia la adevărata valoare și utilitate personalul medical, dar și pe cel din învățământ și, nu în ultimul rând, sper că vom fi mai atenți la ceea ce fac liderii noștri, care ne conduc și ne reprezintă, și la felul în care ne administrează atât pe timp de „pace”, cât și pe timp de criză.

Unul dintre cele mai mari motive de îngrijorare pe care le am este acela că nu am auzit niciun lider politic să articuleze un plan pentru finalul acestui scenariu. Cu titlu de exemplu, am auzit cu toții motive diverse și multiple pentru blocare: „Trebuie să oprim răspândirea virusului”, „Este de importanță critică să încetinim răspândirea virusului pentru a aplatiza curba”, „Singura soluție este să așteptăm 12-18 luni producerea unui vaccin.”

Așadar, care din cele de mai sus (dacă există așa ceva) reprezintă adevăratul plan de final? Și ce dacă reușim să „aplatizăm curba” doar pentru a avea una sau mai multe reveniri ale virusului la fiecare câteva luni?

Cu siguranță nu putem sta în izolare ani de zile? Așa cum văd eu situația, deși aceste blocaje sunt prezentate ca fiind „temporare”, ele sunt cu final deschis și ne putem aștepta să fie extinse în absența unei presiuni copleșitoare asupra liderilor politici.

Înainte de a iniția – sau de a perpetua – o izolare prelungită, factorii de decizie trebuie să facă trei lucruri:

(1) Să înțeleagă și să se pună de acord cu privire la obiectivele pe care doresc să le realizeze;

(2) Să înțeleagă costurile asociate; și

(3) Să fie de acord că aceste costuri sunt în totalitate proporționale cu beneficiile realizabile în mod realist.

Dacă ne uităm, însă, la măsurile deja impuse, analiza cost/beneficiu ar arăta cam așa:

Obiective:

– neclare și/sau nespecificate.

Costuri:

– Economice: Aparent, fără limite – abordare imposibilă, deoarece ne va sărăci pe noi și pe alții din întreaga lume.

– Politice: Suspendarea exercitării unor drepturi fundamentale civile și ale omului, care poate produce daune pe termen lung societății civile.

– Sociale: Scindarea socială, punând în pericol populații deja vulnerabile, marginalizate.

Și să nu uităm că viețile nu vor fi doar salvate, ci și pierdute. Ca urmare a măsurilor luate, oamenii își pierd în prezent locurile de muncă, casele, bunurile și nu își mai pot permite nevoile de bază sau asistența medicală – și mulți vor muri ca urmare.

Beneficii:

X număr de vieți, unde X este o variabilă necunoscută.

Scop

Am auzit mulți oameni care susțin că obiectivul trebuie să fie salvarea oricăror vieți cu orice preț. Dar asta nu poate fi corect.

În mod clar, marea majoritate a oamenilor nu ar renunța la locurile de muncă și la casele lor pentru a salva viața unui străin; cu toate acestea, probabil, un număr mare de oameni ar renunța la locurile de muncă și la case pentru a salva viața a 50% din umanitate.

Vă place sau nu, punem – și trebuie să punem – un cost implicit pentru salvarea unei vieți. Unele costuri sunt pur și  simplu prea mari, în timp ce alte costuri sunt suportabile.

Într-adevăr, când vine vorba de politici publice, această analiză se face tot timpul. De pildă, atunci când sunt luate în considerare restricțiile asupra unui pesticid, factorii de decizie iau în considerare, printre altele, creșterea producției de culturi și îmbunătățirea sănătății și economiei, în ciuda deceselor care pot surveni ca urmare a utilizării pesticidului.

Astfel ar trebui să ne așteptăm să guverneze liderii noștri. Scopul nu poate fi doar salvarea de vieți. Pentru că acesta este un obiectiv pe care îl vom atinge și în același timp nu îl vom atinge. Este incomensurabil și deci lipsit de sens.

Obiectivul ar putea fi, de exemplu, ceva asemănător cu asigurarea faptului că rata mortalității anuale într-o
anumită țară dată nu crește cu mai mult decât un procentaj specificat pentru anul 2020.

Costuri

Înghețarea aproape tuturor părților economiei noastre va conduce la o catastrofă economică fără precedent. Și cu cât cetățenii sunt închiși în case pentru mai mult timp, neputând să-și trăiască viețile, cu atât va fi mai rău. Ne dorim într-adevăr liderii noștri politici să scrie un cec în alb acestui coronavirus? Când devine o grămadă de bani un cost prea mare?

Unii vor argumenta: banii nu sunt totul, viața umană contează. Just, și cine ar putea să conteste asta? Dar merită subliniat că oamenii din întreaga lume au arătat că salvarea unei vieți nu este întotdeauna scopul final.

De exemplu, oamenii pleacă de bună voie la război și încep revoluții știind că ar putea sau vor muri – dar o fac pentru o cauză mai mare: pentru idei, pentru principii. Și înainte de a începe să argumentați că acestea sunt riscuri voluntare, gândiți-vă la acei bărbați și femei care și-au pierdut viața în armatele naționale, recrutați în mod  obligatoriu.

Multe culturi au ajuns la concluzia că este mai bine ca unii cetățeni să-și piardă viața decât ca întreaga societate să renunțe, de exemplu, la libertatea religiei sau la libertatea adunărilor sau la independență. Așadar, răspunsul este: Nu, societățile nu sunt de acord că trebuie să salvăm vieți cu orice preț.

Mă întreb cât de mulți oameni care trăiesc în democrații din întreaga lume pot renunța în mod atât de cavaleresc la drepturile lor fundamentale pentru obiective nearticulate și costuri necuantificate. Dacă cetățenii nu sunt mai vigilenți împotriva acestor controale impuse (chiar și pentru o pandemie), cât de des vor recurge liderii oportuniști la astfel de măsuri din nou și din nou și din nou în viitor?

Vedem deja cum lideri din întreaga lume își consolidează puterea în moduri care ar fi fost de neconceput acum doar o lună. Frica este un instrument puternic pentru autocrații care promit siguranță.

Cum arată succesul în contextul actual?

Se spune că statisticile nu mint; dar, de fapt, statisticile pot spune povești foarte diferite.

Chiar dacă am fi de acord cu obiectivele și costurile, nu putem să măsurăm succesul fără informații mai bune. Acest lucru se datorează faptului că este complet incorect să se ia în considerare numărul de persoane care mor din cauza coronavirusului, fără a avea o estimare rezonabilă a modului în care virusul s-a răspândit deja.

De ce? Deoarece, cu cât sunt mai multe persoane care au virusul sau s-au recuperat, cu atât mai mare este  proporția de persoane care nu au murit. Prin urmare, rata moralității scade printr-un simplu calcul matematic.

Rețineți, de asemenea, că cei care se recuperează nu vor mai fi transportatori ai virusului, având imunitate și, prin urmare, nu mai sunt în pericol.

Este, de asemenea, adevărat că virusul a fost cel mai mortal pentru cei care sunt deja bolnavi. În anii trecuți, persoanele deja foarte bolnave ar fi putut să decedeze atunci când se îmbolnăveau și de gripă sau de alte boli.

Dar nu putem descoperi cu ușurință informații cu privire la problemele lor de sănătate în statisticile anilor trecuți, deoarece până acum cauzele de deces erau înregistrate diferit. Să luăm acest exemplu: dacă cineva a murit în urmă cu un an din cauza unei pneumonii induse de gripă, probabil că ar fi fost înscrisă „pneumonia” ca fiind cauza morții și nu „gripa”.

(Într-adevăr, probabil că nici nu ar fi fost testat pentru un virus gripal.) În zilele acestea, însă, dacă cineva moare de pneumonie indusă de coronavirus, cauza de deces va fi considerată drept „coronavirus”.

De ce contează asta? Deoarece prin înregistrarea „coronavirusului” ca fiind cauza decesului într-o situație în care „pneumonia” ar fi fost înregistrată drept cauză a decesului în urmă cu un an, facem ca coronavirusul să pară mult mai mortal și mai periculos decât pare de fapt să fie. Numărul de decese pe an cauzate de gripă este estimativ, fără o evidență completă.

Să ne uităm pentru o clipă și la marea diferență dintre ratele de deces din Italia (aproximativ 10%) și Germania (mai puțin de 1%). Cum este posibil? Dacă este adevărat, ar exista două boli diferite. De fapt, o cheie a diferențelor dintre țări o reprezintă (ca în cazul de mai sus cu menționarea cauzei decesului) statisticile.

Germania a testat mai mult decât Italia. De asemenea, în Italia, o proporție mai mare dintre cei care sunt testați sunt deja bolnavi (desigur, Italia are și o populație mai în vârstă, în medie). În Italia, rata mortalității poate fi, de fapt, mai aproape de rata mortalității din Germania, dar nu putem ști asta din cauza modului de testare și a modului de înregistrare a datelor.

Într-adevăr, până când nu se dezvoltă un test pentru anticorpii la SARS-CoV-2, nici măcar nu vom putea ști cine a avut boala și s-a recuperat (și astfel a obținut imunitate).

Ce ar trebui de fapt să facă factorii de decizie?

În primul rând, liderii trebuie să înceteze să permită panicii să influențeze elaborarea politicilor. Elaborarea politicii în stare de panică generează și mai multă panică în rândul populației. Când intrăm în panică, facem greșeli.

Nu susțin să stăm deoparte și să nu facem nimic. Dimpotrivă: putem face multe! Dar, după cum am menționat mai sus, avem nevoie de un obiectiv agreat.

Sugestia mea este să stabilim ca obiectiv pentru orice țară acela de a preveni rata medie de deces anuală a acelei țări în ultimul deceniu (ajustată pentru tendințele demografice preexistente și alte tendințe) să crească cu nu mai mult decât, să zicem, cu 0,8% în 2020. (Interesant, rata de deces în Italia pentru primele trei luni ale anului 2020 este de fapt mai mică decât rata de deces în această țară în 2017 și 2019 pentru aceleași trei luni.)

Un cadru al unui plan de acțiune (cu costuri măsurabile și beneficii măsurabile) ar arăta astfel:

–  Guvernele trebuie să pună în aplicare măsuri specifice.

– Deschideți atât cât se poate economia globală, permițând să lucreze cei tineri, cei sănătoși și cei care au supraviețuit deja virusului, respectând anumite limite de distanțare și protecție.

–  Mențineți persoanele în vârstă și persoanele vulnerabile în izolare. Acest lucru poate însemna: căminele de îngrijire a bătrânilor să rămână închise, cu excepția personalului, spitalele să permită puțini vizitatori, persoanele în vârstă să rămână acasă.

–  Testați, testați, testați!

–  Intrarea în carantină a celor care sunt pozitivi.

– Cumpărați echipamentele medicale necesare: ventilatoare, măști, combinezoane etc.

–  Asigurați spații pentru spitale temporare în spații expoziționale, centre de conferințe, școli, corturi și oriunde altundeva unde este practic.

– Aduceți personal medical (și echipamente) din țările mai puțin afectate.

–  Aceasta este o luptă: mobilizați medici militari și utilizați facilități militare pentru a ajuta populația generală.

–  Testarea rapidă, aprobarea și fabricarea vaccinului și a medicamentelor.

***

Putem lupta împotriva coronavirusului într-un mod mai inteligent și mai eficient, în același timp revigorând economia globală și asigurându-ne că suntem mai bine pregătiți pentru o pandemie mult mai gravă în viitor.

 

Lestat Monroe este om de afaceri de origine franceză, stabilit în România de 16 ani.