Cum să prepari cea mai bună cafea la ibric. Semnul care te ajută să știi când e gata

Sursă: Yap Kee Chan | Dreamstime.com

Cafeaua la ibric a fost modalitatea prin care această băutură a fost preparată pentru o lungă perioadă de timp. Tocmai de aceea, mulți dintre noi o preferă pe aceasta, considerând-o mult mai aromată.

Pentru a face cea mai bună cafea ai nevoie doar de niște boabe aromate și de calitate. De asemenea, trebuie să acorzi o atenție sporită pașilor pentru prepararea ei.

Reteța celei mai bune cafele la ibric

Pentru o cafea la ibric, la 100 de ml de apă se folosesc în medie 9-10 grame de cafea. Această cantitate poate fi totuși prea mică pentru unii, de aceea se pot încerca și altele, până se ajunge la gustul dorit.

Primul pas în prepararea cafelei la ibric este acela de a o râșni chiar înainte de preparare. Pentru asta se poate folosi o râșniță electrică, pe funcția care face cafeaua cât mai fină cu putință. Dacă cafeaua e aproape un praf, lichidul final căpăta o consistență mai groasă, cremoasă şi se poate bea direct, asta fiind în esenţă marele avantaj al cafelei la ibric.

Dacă nu o poți râșni, o poți cumpăra, însă în cantități mici, pentru că atunci când e proaspătă e mai gustoasă.

Apoi începe prin a pune apă rece în ibric. Adaugă cafeaua și amestecă încet până se uniformizează. Pune-o pe aragaz la foc mediu, iar timpul ideal este cel de trei minute. Cu toate acestea, el depinde de mai mulți factori, precum tipul de cafea sau cantitatea pe care o prepari. E recomandat să nu amesteci prea mult în ea.

Cafeaua este gata atunci când se formează un cerc de culoare mai deschisă în mijlocul lichidului, iar cel de pe margine se ridică puțin. După ce ai luat-o de pe foc, o poți lăsa 20 de secunde înainte de a o pune în cești.

Alte metode prin care poți face cafeaua la ibric

În funcție de gust, poți adăuga mai multă cafea în mai puțină apă, pentru ca gustul să fie mai intens. De asemenea, poți pune cafeaua abia atunci când apa începe să fiarbă. Această metodă permite cafelei să stea în contact cu apa mult mai puțin. O altă variantă constă în fierberea ei. O poți lua de pe foc abia atunci când a început puternic să fiarbă, potrivit cafeafărăzahăr.ro.