Iarna aceasta a venit, parcă, mai repede. De la începutul lui noiembrie e tot mai frig, iar pe timpul nopții temperaturile scad frecvent sub zero grade. Calorifele s-au mai încălzit un pic, dar de avariile sistemului de termoficare trebuie să ne fie, în continuare, teamă, mai ales dacă locuim la bloc. Chiar și fără ele, consumul exagerat ne poate aduce facturi mari la întreținere.
Iarna trecută, facturile de la apartamentele de 3-4 camere din București au fost, în ianuarie și februarie, de peste 1000 de lei. Prețurile tind să crească, de vreme ce guvernanții se chinuie să acopere deficitul bugetar și să ajungă la procentul impus de Uniunea Europeană.
Așa că, la bloc, nu ne rămâne decât să ne descurcăm pe cont propriu. Consumăm mai puțin, dar avem grijă să ne fie cald.
Pulovere și șosetele groase
Cel mai simplu mod de a economisi niste bani la factura de energie este să setăm repartitoarele din apartamente la jumătate din maximul lor. Pentru cine are centrală de apartament, ar fi bine să scadă din termostat căldura. Ajung 21-22 de grade pentru un apartament la bloc, atât pe timpul zilei, cât și pe al nopții.
Chiar dacă seamănă cu o lozincă de pe timpul lui Ceaușescu, e bine să mai punem o haină în plus pe noi. Sunt de mare ajutor puloverele și șosetele groase.
Nu în ultimul rând, e bine ca ușile încăperilor nefolosite să fie închise, precum și caloriferele din interiorul lor. În caz contrar, ar fi o irosire de bani si energie.
Atenție la spațiile deschise
Locuința de la bloc trebuie și să fie bine sigilată. Cu alte cuvinte, să nu intre aer rece din exterior. Garniturile și etanșările din jurul tuturor ferestrelor și ușilor exterioare trebuie bine verificate. Orice spațiu lăsat deschis poate să reducă semnificativ consumul din apartament.
Ziua, pe timp de soare, deschide perdelele și jaluzelele, pentru a beneficia de câteva grade în plus gratis.
Toate aceste metode vor face diferența în cel mai scurt timp. Iarna bate la ușă, dacă nu a și intrat deja, iar facturile încep să crească.