Cum să joci pe Forex fără să pierzi bani. 7 reguli pentru începători
- Ana Bâtc ă
- 24 iulie 2011, 17:36
Piaţa internaţională a speculaţiilor valutare, cunoscută sub denumirea de Forex, a atras, în ultimii ani, mulţi jucători mici, pe lângă marile bănci şi fonduri de investiţii care domină piaţa de la începuturile sale. EVZ îţi prezintă câteva date despre piaţă, precum şi şapte sfaturi de care să ţineţi cont dacă doriţi să vă încercaţi norocul pe Forex.
În fiecare zi, piaţa valutară internaţională rulează aproximativ câte 4.000 de miliarde de dolari. De altfel, dolarul este cea mai tranzacţionată valută.
Datele băncilor arată că volumul tranzacţiilor derulate de micii investitori a crescut exponenţial de la 300 milioane de dolari în anul 2000 până la 313 miliarde de dolari în 2010. Potrivit estimărilor companiei de consultanţă financiară din Boston Aite Group, acest segment va creşte cu 14% în 2011, faţă de anul trecut, relatează publicaţia economică rusă Vedomosti.
De la venirea crizei, numărul persoanelor fizice care încep să joace pe Forex este în creştere pe de o parte aflate în căutarea unei metode noi de a-şi înmulţi banii, pe de altă parte atrase de reclama la Forex care a inundat toate site-urile.
Un joc riscant Să joci pe Forex fără să pierzi bani este o misiune dificilă nu numai pentru începători, ci, uneori, şi pentru cunoscători. O singură tranzacţie proastă vă poate goli întregul cont. Supraveghetorii pieţei sunt nevoiţi să închidă poziţiile clienţilor, atunci când pierderile potenţiale se apropie de valoarea depozitului.
Calculele Aite Group arată că doar circa 30% din tranzacţiile realizate de persoanele fizice sunt profitabile, în special din cauza lipsei cunoştinţelor şi a experienţei.
O altă cauză a pierderilor este utilizarea iraţională a tranzacţiilor în marjă, care permit creşterea atât a câştigurilor, cât şi a pierderilor.
Sfaturi utile
Experţii le recomandă persoanelor care doresc să câştige foarte mulţi bani pe Forex şi au suficient curaj să urmeze câteva sfaturi simple, însă foarte importante, care îi pot salva de la eşec.
1. Câţi bani investeşti. În primul rând, limitează-ţi participarea la piaţa valutară la câteva procente din valoarea activelor totale, şi nu mai mult. Altfel spus, nu investi pe Forex banii de mâncare sau de chirie.
2. Valoarea poziţiilor. Este foarte important să evaluezi corect valoarea fiecărei poziţii. Pentru o tranzacţie nu trebuie să aloci mai multe de 5-10% din depozit, spune Brian Dolan, şeful departamentului de strategii valutare la Forex.com. Înainte de a încheia o tranzacţie, traderul trebuie să decidă momentul deschiderii şi momentul închiderii poziţiei, pe baza datelor analizei tehnice.
3. Când deschizi şi când închizi poziţia. Momentul deschiderii şi cel al închiderii poziţiei are o importanţă decisivă în tranzacţii, chiar dacă uneori nu depinde decât de noroc. Poţi pierde bani pe termen lung, la fel cum poţi câştiga într-un timp foarte scurt, dacă te orientezi rapid.
4. Limitarea pierderii. Pentru orice eventualitate, este bine să stabileşti anumite limite care să te protejeze de pierderi foarte mari. De exemplu, dacă stabileşti "stop loss" (trad. engl. limitarea pierderii – n.r.) pentru o anumită pereche valutară, poziţia va fi închisă automat când se ajunge la o anumită cotaţie pe care o stabileşti. În acest fel, pierderile tale vor fi limitate. Traderii cu experienţă îi sfătuiesc pe începători să stabilească "stop loss" în aşa fel încât cei care au în cont 5.000 de dolari să nu piardă mai mult de 500 de dolari la o tranzacţie.
5. Siguranţa câştigului. La fel ca în cazul pierderii, nu uita să fixezi şi ordinul "take profit" (trad. engl. ia profitul – n.r.), pentru ca, în momentul în care cotaţia atinge valoarea aşteptată, poziţia să fie închisă automat. În acest fel, nu rişti să ratezi momentul câştigului dacă trendul pieţei se inversează.
6. Diversificarea salvatoare. O altă metodă pentru a evita pierderile este diversificarea investiţiilor. Astfel, este indicat să lucrezi cu diferite perechi de valute sau să foloseşti concomitent diferite strategii, eficiente în diferite situaţii ale pieţei.
7. Regula disciplinei. Principalul secret al succesului unui trader valutar este disciplina. După ce ai ales o strategie şi ai întocmit un plan de acţiune, trebuie să-l urmezi cu stricteţe. În niciun caz să nu te răzgândeşti când cotaţia se apropie de "stop loss", sperând că piaţa îşi va reveni – anume acesta este momentul când foarte mulţi pierd, spun experţii.