Cum sa înregistrezi contractul de închiriere la ANAF. Pașii care trebuie urmați în 2022 

Cum sa înregistrezi contractul de închiriere la ANAF. Pașii care trebuie urmați în 2022  Sursa Foto: Arhiva EVZ

Contractele de inchiriere încheiate prin inscris sub semnătură privată pot fi înregistrate la organele fiscale centrale din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) sau prin înregistrare electronică cu ajutorul contului din Spațiul Privat Virtual (SPV) sau prin intermediul portalului e-guvernare.

De anul viitor înregistrarea contractelor la Fisc redevine obligatorie. Iar până la 1 ianuarie Fiscul ar urma să vină cu un nou ordin privind înregistrarea obligatorie a contractelor. Chiar și în lipsa obligației de înregistrare, este indicat să înregistrezi contractul pentru că un astfel de contract luat în evidență de către Fisc este titlu executoriu dacă, de exemplu, chiriașul nu mai plătește chiria și se dorește evacuarea sa mai rapidă.

Procedura de înregistrare online nu este tocmai complicată. Aveţi nevoie de o cerere și o copie a contractului încheiat cu chiriașul. Cine are posibilitatea să semneze documentele electronic cu semnătură electronică calificată, le poate trimite prin intermediul portalului e-guvernare.

Paşii care trebuie urmați online

Cei ce nu dețin semnătură electronică se pot folosi de contul SPV. Pentru descărcare declarației, trebuie accesat site-ul ANAF, secțiunea „Declaraţii electronice”. Apoi, „Descărcare declarații” şi selectat formularul 168, denumit „Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune”.

Ne puteți urmări și pe Google News

După descărcarea formularului (deschis cu Adobe) se completează rubricile sale și se apasă butonul „Validare”. La validarea cu succes a formularului este creat ataşamentul „C168.xml”, formularul este blocat şi nu se mai pot opera modificări. Acest formular, împreună cu copia scanată a contractului de închiriere, se trimit, cu ajutorul contului SPV, accesând link-ul „Depunere Declaraţie unică şi alte formulare SPV-PF” de pe site-ul ANAF.

Dacă trimiterea se realizează cu succes, pe ecran se va afişa textul „Fişierul transmis de dumneavoastră a fost preluat şi a primit indexul de depunere XXXXXXX”. Apoi veţi primi mesaj pe adresa de e-mail, în care se va comunica dacă formularul depus este valid sau are erori.

Ce trebuie să facă cei care nu au nici semnătură electronică nici SPV

Cei care nu au nici semnătură electronică, nici SPV se pot duce la ghișeu cu contractul și o copie a acestuia pentru a completa cererea de înregistrare. Conform ghidului Fiscului pe tema contractelor de închiriere, organul fiscal central competent este:

a) organul fiscal central în a cărui evidenţă locatorul este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe şi contribuţii;

b) organul fiscal central în a cărui rază teritorială locatorul, persoană fizică rezidentă, are domiciliul fiscal, potrivit legii;

c) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află bunul care face obiectul contractului de locaţiune - în cazul persoanelor fizice nerezidente.

Completarea Cererii de înregistrare a contractelor de închiriere ANAF în 2022:

1) Pentru înregistrarea contractului de locațiune, locatorul depune „Cererea de inregistrare a contractelor de locatiune”

2) Cererea se completează în două exemplare, din care originalul se depune la organul fiscal competent, iar copia se păstrează de către locator.

3) Cererea, însoțita de copia contractului de locațiune, se depune direct la registratura organului fiscal central competent sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, informează avocatnet.ro.