Cum să faci cea mai simplă și gustoasă zacuscă

Zacuscă. Sursa foto. wikimedia

Potrivit tradiției românești, după recolta de toamnă, când legumele sunt proaspete, multe familii aleg să facă zacuscă și să o păstreze pentru iarnă. Zacusca poate fi obținută din mai multe tipuri de legume, după preferințe.

Zacusca, este o mâncare îndrăgită de mulți români și se consumă în special întinsă pe pâine.

Ingrediente pentru o zacuscă delicioasă

  • 5 kilograme de vinete coapte, tăiate mărunt;
  • 5 kilograme de ardei capia sau gogoşari, copţi şi tocaţi mărunt;
  • 4 kilograme de roşii sau suc de roşii;
  • 2 kilograme de ceapă tocată mărunt;
  • 750 ml de ulei;
  • sare;
  • piper;
  • foi de dafin.

Mod de preparare

Mai întâi se căleşte ceapa, se adaugă roşiile sau sucul de roşii, apoi se adaugă vinetele şi ardeiul. Ulterior, se fierb la foc mic. Nu uitaţi să adăugaţi sarea, piperul şi foile de dafin, după gust.

Se ia de pe foc, iar după ce zacusca s-a răcit, se pune în borcane. Fierbeţi borcanele timp de 30 de minute la bain-marie, potrivit DCNews.ro.

Cuvântul zacuscă este de origine slavă, la origine având înțelesul de „gustare” sau „aperitiv”. Rădăcina slavă a cuvântului înseamnă gustos, delicios sau a mușca.

Există mai multe tipuri de zacuscă, această mâncarea putând fi realizată din diferite tipuri de legume.

Astfel, putem întâlni zacuscă de gogoșari, zacuscă cu ciuperci, zacuscă de fasole, zacusca de vinete sau chiar zacuscă de pește.

Plusurile și minusurile pe care le poate avea zacusca

Potrivit medicului nutriționist Mihaela Bilic, zacusca ar putea deveni brand de țară pentru noi, deoarece ea ea îndrăgită de foarte mulți oameni. Aceasta a menționat care sunt plusurile și minusurile pe care le poate avea zacusca.

Plusuri

Este o mâncare de legume ce poate fi consumată toată iarna, cu beneficiile fitonutrienților vegetali. Legumele sunt coapte în prealabil și apoi fierte- până și ceapa poate fi înăbușită. Sucul de roșii crește absorbția fierului din legume. Borcanele sunt sterilizate prin fierbere și pot fi păstrate mult timp în cămară.

Minusuri

Zacusca poate deveni o bombă calorică dacă este „fiartă” în ulei. Ea este greu de digerat dacă ceapa este prăjită/ bine rumenită, în loc să fie fiartă înăbușit.

Porția corectă: 4-5 lingurițe, cat să acopere suprafața unei felii de pâine, sau folosită ca „sos” pentru bastonașe de legume (țelină, morcov etc). În cazul în care țineți dietă fără carbohidrați, mâncați zacuscă pe felii de ardei gras sau de castravete”, a scris medicul nutriționist pe Instagram, potrivit Capital.