Cum să faci bani pe Bursă cu titlurile Fondului Proprietatea

Cum să faci bani pe Bursă cu titlurile Fondului Proprietatea

Dacă nu aveţi curajul să speculaţi urcuşurile şi coborâşurile acţiunilor pe Bursă, atunci vă puteţi orienta către investiţii pe termen mediu, când acestea vor fi cotate la un preţ mai mare.

Din momentul listării pe Bursă a Fondului Proprietatea (FP), acum o săptămână, oricine poate cumpăra şi vinde, pe o piaţă liberă şi transparentă, acţiuni ale societăţii. Jucătorii pe piaţa de capital s-au bucurat că românii şi străinii vor face mai multe tranzacţii pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), iar acţionarii la prima mână, persoanele despăgubite de stat pentru proprietăţile confiscate de regimul comunist şi pe care nu le mai pot primi în natură, pot vinde acţiunile la preţuri mai bune decât cele de pe piaţa neagră.

Dacă doriţi să evitaţi pe cât posibil surprizele neplăcute, trebuie să ştiţi din timp câteva informaţii utile.

În primul rând, nu există restricţii pentru cei care doresc să cumpere titluri FP. Fondul "este tranzacţionat la Bursă şi orice persoană fizică sau juridică, română sau străină poate cumpăra aceste acţiuni", le-a spus Iulian Panait, preşedintele companiei de consultanţă KTD Invest, cititorilor EVZ la o dezbatere pe evz.ro. El a subliniat că nu există costuri mai mari şi nici tratament diferenţiat pentru străini, care trebuie doar să completeze câteva formulare în plus faţă de cetăţenii români.

O miză pe termen lung

După euforia din ziua listării FP, preţul a scăzut de la 0,6411 lei/acţiune la 0,6228 lei/acţiune în şedinţa de ieri. Totuşi, ieri faţă de luni preţul a crescut uşor. Iulian Panait avertizează că orice investiţie este riscantă. Pe termen lung, trei-cinci ani, el mizează pe creşterea valorii acţiunii FP, mai ales că o consideră "cea mai de interes acţiune de la Bursa românească în următorii unudoi ani cel puţin".

Dacă în viitor condiţiile bursiere vor fi favorabile, preţul va creşte, însă acesta va scădea dacă ne va lovi o nouă criză, a precizat el. În opinia sa, valoarea corectă de astăzi a FP este de 0,75 lei/acţiune. "Dacă aş fi cumpărat astăzi dimineaţă acţiuni, le-aş vinde gradual în cazul în care preţul ar creşte şi eu aş avea profit", a prezentat Panait o strategie de acţiune.

Potrivit lui Iulian Panait, această acţiune va fi una câştigătoare din cel puţin trei motive. În primul rând, valoarea evaluată a acţiunii este de 1,11 lei, iar preţul de numai 0,62 lei. Apoi, anual vor fi plătite dividende, estimate să aducă un randament de 4% în acest an. În plus, planul de răscumpărare a acţiunilor de către administratorul Franklin Templeton va conferi preţului mai multă stabilitate pe termen mediu, comparativ cu alte companii listate.

Comisioanele brokerilor variază între 0,25% din valoarea tranzacţionată şi poate ajunge până la 1% pentru cei care doresc să lucreze direct cu un broker pentru a fi consultaţi de acesta.

"Deocamdată, «băieţii deştepţi» au avut mai mult de câştigat decât foştii proprietari despăgubiţi.", IULIAN PANAIT, preşedintele KTD Invest

CHAT. Iulian Panait, în discuţie cu cititorii evz.ro FOTO: OCTAVIAN COCOLOŞ

ALTERNATIVĂ

Afaceri cu preţul acţiunii FP

Persoanele care nu vor să devină acţionari FP, dar ar dori să profite de listarea Fondului, îşi pot încerca norocul pe piaţa derivatelor de la Sibiu. La Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS), investitorii pot cumpăra de câteva zile contracte futures pe Fondul Proprietatea (DEFPR). Pentru a tranzacţiona derivate pe acţiuni FP nu este nevoie să deţineţi nici măcar o acţiune a Fondului.

Asta deoarece tranzacţionarea contractului DEFPR vizează doar diferenţele de preţ dintre momentul cumpărării şi cel al vânzării lui, adică profitul sau pierderea. Un contract futures DEFPR pe piaţa Sibex reprezintă echivalentul a 1.000 de acţiuni ale Fondului Proprietatea.

Practic, cu un astfel de contract pot fi cumpărate sau vândute 1.000 titluri FP. Un contract DEFPR poate fi încheiat pe o valabilitate maximă de şase luni. Tranzacţionarea se face prin internet, zilnic, între orele 9:45 - 19:00.

Ne puteți urmări și pe Google News